Ciclism Actualizat: Miercuri, 31 August 2011, 17:05:01
Contador se teme de o posibila fuziune intre Leopard si RadioShack
Ciclistul spaniol Alberto Contador are o grija in plus, pe langa problemele cu testul pozitiv din Turul Frantei 2010 si ancheta de la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv, campionul iberic confruntandu-se cu o posibila aparitie a unei super echipe in plutonul profesionist.
Presa din Italia si Franta a scris in ultimele zile despre mai multe intalniri la nivel inalt intre oficialii echipelor Leopard-Trek si RadioShack pentru o fuziune a acestora incepand cu sezonul 2012.
"Leopard si RadioShack sunt la ora actuala cele mai puternice echipe din pluton si daca isi unesc fortele, atunci va fi imposibil pentru mine sa mai castig vreun Mare Tur", a spus Contador.
De la stadiu de intentie la cel de punere in practica este insa cale lunga, impedimentul major fiind reprezentat de numarul mare de ciclisti care ar avea contract pentru 2012.
Cele doua echipe ar forma un grup de 40 de rutieri in conditiile in care Uniunea Ciclista Internationala accepta intr-o echipa profesionista 28 de ciclisti si, in unele situatii exceptionale, maxim 40.
Chiar si asa Contador ramane temator in fata unei astfel de fuziuni, spunand ca fratii Schleck ar fi de neinvins sub conducerea managerului Johan Bruyneel.
"Bruyneel este cel mai bun conducator de echipa pe care il cunosc. Cu experienta lui si forta fratilor Schleck imi va fi practic imposibil sa ma mai impun", a mai spus 'Pistolarul'.
Pana la a se confrunta cu Bruyneel si ipotetica echipa RadioShack-Trek, Contador mai are de trecut obstacolul numit TAS, care trebuie sa dea un verdict final in cazul sau pana la finalul acestui an.