Ciclism Actualizat: Luni, 15 Martie 2010, 17:44:36
Doua secunde intre Scarponi si Garzelli inaintea ultimei etape din Tirreno-Adriatico
Final strans de cursa in Tirreno-Adriatico, italienii Michele Scarponi si Stefano Garzelli fiind despartiti de doar doua secunde inaintea etapei finale. Etapa a 6-a, desfasurata luni intre Montecosaro si Macerata (134 kilometri), a fost castigata de rusul Mihail Ignatiev.
Rutierul echipei Katiusa s-a desprins dintr-un grup de evadati in ultima parte a etapei, reusind sa se impuna cu un avans de cinci secunde in fata italianului Garzelli (Acqua & Sapone) si a campionului mondial Cadel Evans (BMC).
Sosit intr-un grup secund, la 7 secunde in spatele invingatorului, liderul cursei, Scarponi (Androni Giocattoli), si-a pastrat pentru doar doua secunde tricoul albastru in fata lui Garzelli.
Cursa celor doua mari se va incheia, marti, in urma unei etape de 164 kilometri intre Civitanova Marche si San Benedetto del Tronto.
Altfel, rutierul american Lance Armstrong si-a anuntat participarea in clasica Milano-San Remo, care se va desfasura sambata in nord-estul Italiei.
Pentru septuplul castigator al Turului Frantei va fi a opta prezenta in 'clasica clasicelor', in urma cu un an clasandu-se pe locul 125, la peste opt minute in urma invingatorului Mark Cavendish.