Box

Adrian Diaconu il intalneste pe Chad Dawson intr-un meci de cinci stele

Deși avea programat un meci împotriva lui Chris Henry, Adrian Diaconu are toate șansele de a întâlni un adversar mult mai bine cotat, în persoana americanului Chad Dawson, pe 21 mai, la Quebec City sau Montreal, informeaza cotidianul Puterea.

Surse din lumea boxului au declarat pentru „Puterea ca duelul Diaconu – Dawson va fi semifinala galei în care main-event este revanșa dintre Jean Pascal și Bernard Hopkins pentru centurile WBC și IBO la semigrea. Discuțiile sunt la început, dar posibilitatea ca ele sa se concretizeze sunt destul de mari.

Cei doi trebuiau sa se mai bata pâna acum de doua ori. În 2007, când meciul era organizat de Don King, Diaconu s-a accidentat cu câteva zile înainte, și un an mai târziu, moment în care Dawson a refuzat sa îl întâlneasca pe român pentru centura mondiala WBC, preferând sa se bata pentru IBO.

Astfel, în cazul unui succes pe 21 mai, pugilistul ploieștean se va bate cu învingatorul dintre Pascal și Hopkins. Pe primul l-a mai întâlnit de doua ori, de fiecare data fiind învins la puncte.

Și cazul lui Chad Dawson este asemanator. Numarul 3 în topul boxrec, Dawson are 29 de victorii și o singura înfrângere, înregistrata în 2010, în fața aceluiași Pascal. Americanul în vârsta de 28 de ani are însa victorii la Glen Johnson, de doua ori, Antonio Tarver și Jesus Ruiz.



Adrian Diaconu il intalneste pe Chad Dawson intr-un meci de cinci stele