Box Actualizat: Sambata, 16 Octombrie 2010, 21:29:27
Presa internationala: "Bute este un specimen minunat de box, upercutul sau este ceva special"
Presa internationala îl lauda, sâmbata, pe pugilistul Lucian Bute, care si-a pastrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, notând ca românul este "un specimen minunat de box" si ca l-a învins pe adversarul sau de la Montreal, Jesse Brinkley, cu un upercut "magnific".
"Exista oare un singur spectator în Centre Bell care sa se fi temut ca Lucian Bute nu îsi va pasta titlul mondial? Brinkley nu era nici pe departe cel mai redutabil adversar pe care l-a întâlnit de când este campion mondial. Nu stiam daca trebuia sa îl credem pe Bute, dar el parea sa fie singurul care îl respecta pe curajosul american, care si-a vândut de altfel foarte scump pielea. Bute este un specimen minunat de box, un sportiv care progreseaza de la un antrenament la altul. Lucian Bute este în prezent unul dintre cei mai importanti sportivi din Quebec. El este respectat atât ca om cât si ca sportiv. El se va odihni o saptamâna, dupa care va reveni la munca în vederea urmatoarei sale confruntari, posibil cu Kelly Pavlik, în martie, în acelasi loc", noteaza rds.ca.
"Upercutul magnific al lui Lucian Bute l-a terminat pe Jesse Brinkley", a mentionat Queensberry-rules.com. "Viteza si puterea lui Lucian Bute sunt foarte bune, dar upercutul sau de stânga este ceva special. Brinkley a rezistat mai bine decât majoritatea victimelor lui Bute, dar a fost surclasat, cum era de asteptat. Practic Brinkley nu poate spune ca este vinovat. Pur si simplu a fost învins de pugilistul mai mare, mai puternic, mai rapid si mai bun. Este ceva la care se astepta toata lumea", adauga sursa citata.
Montreal Gazette considera ca pentru Lucian Bute nu a fost atât de usor cât au prevazut multi sa îl învinga pe Brinkley. "Exista un sunet pe care îl face Lucian Bute când loveste. Este primitiv. Este sunetul pe care l-a facut de multe ori, vineri noapte, în Bell Centre, si daca Jesse Brinkley nu l-a putut descifra, cu siguranta el a auzit un zgomot sacadat al loviturilor ce veneau în capul sau. Si cine stie când va pieri acel sunet din capul lui? Bute are un stil interesant. Îsi studiaza adversarul si dupa ce îsi da seama ce va face acesta si sesizeaza o oportunitate, loveste cu o rapiditate uimitoare", scrie jurnalul canadian.
Boxingnews.com subliniaza ca "produsul" Lucian Bute este rareori exportat din Montreal. "A participat doar la câteva meciuri în afara orasului Montreal, dar Bute nu are nevoie sa plece altundeva pentru a câstiga milioane. Produsul Bute si-a mentinut stralucirea si calea câstigatoare, impunându-se în fata lui Brinkley cu upercuturi si sportivitate. Bute este mai înalt, mai puternic, mai rapid si are o mai mare precizie decât Brinkley, astfel ca este inevitabil ca Brinkley sa nu scape de propria mediocritate, de upercuturi si de statutul de concurent", mentioneaza sursa citata.
Fightnews.com scrie ca KO-ul reusit de Bute în runda a noua a fost "impresionant", iar AFP aminteste ca pugilistul român si-a învins toti adversarii în fata "fanilor canadieni care îl adora".
"Lucian Bute a reusit un KO devastator în repriza a noua a meciului cu challengerul Jesse Brinkley. Bute, care a controlat meciul de la început i-a administrat boxerului din Nevada un upercut de stânga ametitor, în runda a noua, în fata a 11.682 de fani în Bell Centre", noteaza si tsn.ca.
Badlefthook.com mentioneaza ca Bute a fost "cel putin doua clase peste Brinkley". "Însa Brinkley a meritat banii câstigati. A vrut sa învinga, dar pur si simplu acest meci a fost prea mult pentru el", adauga sursa citata.
Lucian Bute si-a pastrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, pentru a sasea oara, dupa ce l-a învins pe Jesse Brinkley, prin KO, în repriza a noua, într-un meci disputat la Centre Bell, în fata a 11.682 de spectatori. Bute l-a trimis la podea pe Brinkley în minutul 2.48 din repriza a noua, datorita unui upercut de stânga, acelasi procedeu cu care i-a învins pe Librado Andrade si Edison Miranda.