Alte sporturi Actualizat: Vineri, 23 Septembrie 2011, 13:11:53
Cupa Municipiului Bucuresti are loc sambata
Clubul de Echitatie Equestria, împreuna cu Federatia Ecvestra Româna si sub patronajul Primariei Municipiului Bucuresti, organizeaza în perioada 22-25 septembrie 2011 concursul de sarituri peste obstacole “Marele Premiu al Orasului Bucuresti”. Competitie cu mare traditie în România, concursul revine anul acesta în atentia iubitorilor de echitatie dupa patru ani de absenta, și se desfasoara la Baza Hipica “Equestria”, din Tâncabesti, str Hipodromului FN, din comuna Snagov.
“Suntem mândri sa organizam aceasta competitie cu traditie în România. Marele Premiu al Bucurestiului este un concurs binecunoscut în rândul iubitorilor de echitatie si am dorit sa-l readucem în actualitate si de asemenea sa-l facem cât mai cunoscut marelui public. Încercam cu fiecare concurs organizat de clubul nostru sa popularizam acest sport minunat si sa-l prezentam la cel mai înalt nivel.” - Dr. Ozana Moraru, proprietar Club Equestria.
Competitia se realizeaza sub patronajul Primariei Municipiului Bucuresti, venind sa întregeasca actiunile si manifestari anuntate în cadrul Zilelor Orasului Bucuresti, editia 2011. La eveniment va fi prezent Primarul General al Capitalei, Prof.Dr.Sorin Oprescu, în calitate de Presedinte de Onoare al concursului, care va decerna câstigatorului Cupa Municipiului Bucuresti. Festivitatea de premiere va avea loc sâmbata 24 septembrie 2011 ora 15:30.
În concurs sunt înscrisi peste 110 de cai, cu calareti din Bucuresti si din alte orase din tara. Competitia reuneste atât sportivi profesionisti, cat si amatori, cai consacrati dar si cai debutanti si premii în valoare de 26.000 lei.
Spectacolul este deschis publicului larg. Clubul are amplasata o terasa exterioara cu vedere spre terenul exterior de unde se poate viziona concursul si o terasa interioara cu vedere spre terenul de încalzire al cailor. În total sunt disponibile 300 de locuri. Intrarea este libera. Pe parcursul competitiei, spectatorii vor avea ocazia sa viziteze cateva standuri, care aduc intr-un spatiu neconventional produse de bun gust si calitate: covoare orientale prezentate de Galeria Buhara, bijuterii de design Oxette, unelte de gradinarit Fiskars, degustari de vinuri si o expozitie de tablouri pe teme ecvestre.
Cei mici vor putea sa vada mica ferma de animale domestice a Clubului Equestria, sau sa încerce câteva minute o plimbare pe unul din poneii clubului. De asemenea, tot pentru ei va fi organizata si o tombola, al carei câstigator va primi din partea clubului un abonament de 10 lectii de calarie gratuite. Pentru ei, dar si pentru cei mari, dupa încheierea concursului, duminica se vor oferi lectii de echitatie, atât pentru începatori, cât si pentru avansati.
Despre Equestria:
Clubul Equestria a fost înfiintat în anul 2010 de catre Dr.Ozana si Cristian Moraru. Este situat în zona Snagov, sat Tâncabesti pe o suprafata de 2,5 hectare din care 1 hectar îl reprezinta constructia clubului la sol. Clubul dispune de 50 de boxe pentru cai, 40 dintre ele având acces direct în padocurile exterioare individuale, dusuri cu apa calda si rece pentru cai, adapatori automate si doua solarii si este singura baza ecvestra din tara amenajata la standarde internationale pentru concursuri de calarie.