Alte sporturi Actualizat: Joi, 19 Noiembrie 2009, 11:38:45
Romania va fi reprezentata de doi sportivi la Mondialele de la Goyang
Romania va avea doar doi reprezentanti la Campionatele Mondiale de haltere de la Goyang (Coreea de Sud), care vor incepe vineri, Ninel Miculescu (cat. 69 kg) si Valeriu Calancea (cat. 94 kg).
Sportivii nu au ca obiectiv o medalie la competitia din Coreea, dar
Nicu Vlad, presedintele Federatiei Romane de Haltere asteapta o
surpriza placuta de la Miculescu, medaliat cu argint la stilul smuls in
cadrul Europenelor de a anul acesta de la Bucuresti.
Valeriu Calancea revine dupa doi ani de suspendare pentru dopaj. In
2003, la Mondialele de la Vancouver, sportivul de origine moldoveana a
cucerit doua medalii de aur, palmaresul sau cuprinzand si doua medalii
de aur la Europenele de la Strasbourg din 2007, an in care era depistat
pozitiv.
Talentatul Antoniu Buci, locul 4 la JO 2008 (cat. 62 kg), a fost accidentat si nu e apt pentru a concura la Goyang.
La competitia din Coreea de Sud participa 373 de sportivi (la masculin si feminin), din 72 de tari.
Miculescu va concura pe 22 noiembrie, iar Calancea pe 27 noiembrie.