Raliu Actualizat: Duminica, 25 Octombrie 2009, 17:53:07
Loeb, pentru a 6-a oara consecutiv campion mondial de raliuri
Pilotul francez Sebastien Loeb a intrat, duminica, in cartea de istorie a Campionatului Mondial de Raliuri, cucerind pentru a sasea oara consecutiv titlul suprem WRC.
Ajuns inaintea ultimei etape a sezonului cu un deficit de un punct fata de finlandezul Mikko Hirvonen, alsacianul de la Citroen s-a impus in stil de mare campion in Raliul Marii Britanii, pe care l-a condus de la inceput si pana la sfarsit.
La punct in spatele lui Hirvonen inaintea probei din Tara Galilor, Loeb a tras tare inca din primele speciale, reusind sa incheie intrecerea cu un avans linistitor de 1m06.1s in fata rivalului sau de la Ford.
"A fost un sezon incredibil, cu un start foarte bun pentru noi, dupa care am pierdut tot avansul la jumatatea stagiunii. Am avut o mare presiune si sunt foarte bucuros ca a existat o concurenta asa puternica din partea lui Mikko. A fost o batalie incredibila intre noi doi de-a lungul intregului sezon", a declarat Loeb, vechiul si totodata noul campion mondial.
Podiumul Raliului Marii Britanii a fost completat de spaniolul Daniel Sordo, al doilea echipier de la Citroen terminand la fix o secunda in spatele lui Hirvonen.
"Trebuie sa ma intorc la munca si sa gasesc mai multa viteza pentru anul urmator. Acum suntem cu adevarat foarte aproape de Sebastien si este bine, dar in final ramanem cu dezamagirea pierderii acestui titlu", a spus Hirvonen.
In afara podiumului s-au clasat Petter Solberg (Citroen), Henning Solberg (Ford), Matthew Wilson (Ford), Jari-Matti Latvala (Ford) si Conrad Rautenbach (Citroen).
Cu sase titluri de campion mondial cucerite intre 2004 si 2009, Sebastien Loeb este cel mai titrat pilot din istoria de 36 ani a competitiei, fiind urmat de finlandezii Tommi Makinen si Juja Kankkunen, fiecare cu patru titluri in palmares.