Motociclism

Al patrulea pole consecutiv pentru Lorenzo

Spaniolul Jorge Lorenzo (Yamaha) a fost cronometrat cu cel mai bun timp, sambata, in calificarile Marelui Premiu al Germaniei de la Sachsenring.
Lorenzo a oprit cronometrul la 1:21.817, devansandu-l cu doar 24 miimi de secunda pe australianul Casey Stoner (Ducati).

Pe pozitia a treia, ultima care asigura prezenta in prima linia la startul cursei de duminica, a incheiat spaniolul Dani Pedrosa (Honda), care a parcurs turul de circuit in 1:21.948.

Din linia a doua vor porni in cursa Andrea Dovizioso (Honda), Valentino Rossi (Yamaha) si debutantul Hector Barbera (Ducati).

Sesiunea a fost intrerupta cu steag rosu cu 26 de minute inaintea epuizarii celor 60 de minute, dupa ce motorul Yamaha al motocicletei pilotate de Lorenzo a explodat pe linia dreapta din fata boxelor.

Ulei scurs pe pista i-a scos in decor pe americanul Ben Spies (Yamaha) si pe francezul Randy De Puniet (Honda), acestia suferind cazaturi care nu le-au afectat integritatea fizica.

In alta ordine de idei, spaniolul Marc Marquez (Derbi) va pleca din pole position in cursa clasei 125 cc, dupa ce a fost cronometrat cu 1:26.053 in calificari.

Din prima linie vor mai pleca Pol Espargaro (Derbi), Bradley Smith (Aprilia) si Sandro Cortese (Derbi).

Onlinesport


Al patrulea pole consecutiv pentru Lorenzo