Formula 1 Actualizat: Miercuri, 8 Februarie 2012, 18:06:57
la jerez
Schumacher, impresionant in a doua zi de teste
Pentru a doua zi consecutiv monoposturile de Formula 1 au testat pe circuitul spaniol de la Jerez. Kimi Raikkonen a stabilit, marti, cel mai bun timp la revenirea oficiala in Marele Circ, in timp ce Mark Webber, Jenson Button, Michael Schumacher si Felipe Massa doar au luat pulsul circuitului. Miercuri insa a venit randul septuplului campion mondial sa iasa la rampa cu o evolutie remarcabila. La volanul monopostului W02 din 2011, Schumacher a stabilit cel mai bun timp al sesiunii si a acoperit nu mai putin de 132 de tururi. Doar finlandezul Heikki Kovalainen a parcurs mai multe. Galerie Foto: Apasati aici pentru a vedea cum arata noile monoposturi de Formula 1 in actiune la Jerez.
17:52 Massa drege busuiocul cu un 1:20.454 care il plaseaza pe brazilianul de la Ferrari in pozitia a 7-a.
16:57 Cu o ora inaintea finalului zilei secunde Schumacher parcurge turul cu numarul 100. Impresionant pentru germanul de 43 de ani.
16:43 Kovalainen a depasit borna de 100 tururi parcurse, iar Schumacher se apropie si el vertiginos de aceasta bariera. Nicio schimbare la varful ierarhiei.
14:45 Schumacher este singurul pilot ramas pe circuit. Restul competitorilor s-au retras la pauza de masa. Veteranul german are 70 de tururi parcurse, cele mai multe dintre cei 12 piloti de la Jerez.
13:14 Un nou timp etalon stabilit de Schumacher. Germanul acopera turul de la Jerez in 1:18.561 si il lasa la sase zecimi in spate pe Webber.
13:00 Schumacher urca pe prima pozitie cu un timp fabulos. Septuplul campion mondial a batut performanta etalon a lui Webber cu jumatate de secunda, dupa ce a oprit cronometrul la 1:18.622. Sa nu scoatem din vedere faptul ca Schumacher concureaza la testele de la Jerez cu masina din 2011. Mercedes isi va lansa noul monopost inaintea testelor de la Barcelona, programate sa inceapa in 21 februarie.
12:52 Ricciardo este al doilea pilot care coboara in aceasta zi sub un minut si 20 de secunde pe tur. Tanarul australian ajunge la 1:19.605 si ii sufla in ceafa lui Webber. Doar patru zecimi avans pentru echipierul de la Red Bull. Intre timp Raikkonen a revenit in actiune si a urcat pe locul sase cu 1:20.961.
12:39 Maldonado reactioneaza la provocarea lui Kovalainen si ii raspunde finlandezului cu 1:21.197, timp care il plaseaza pe venezuelean pe a sasea pozitie.
12:37 Nou timp de referinta pentru Webber, care ajunge la 1:19.184. Ce se va intampla oare joi si vineri cand la volanul modelului RB8 va urca campionul mondial Sebastian Vettel?
12:34 Kovalainen corecteaza propriul timp stabilit dimineata si trece de Maldonado si Perez in clasament. Finlandezul ajunge astfel la 1:21.518, timp care il plaseaza la doar o zecime de Massa.
12:14 Webber corecteaza inca o data propriul timp de referinta si bate performanta lui Raikkonen din ziua anterioara. Australianul de la Red Bull a ajuns la 1:19.459, ceea ce il face mai rapid cu opt zecimi decat principalul urmaritor Ricciardo (Toro Rosso).
11:43 Schumacher forteaza si ajunge pe cinci coborand sub un minut si 20 de secunde pe tur - 1:20.960. Septuplul campion mondial este la doua zecimi de Button, al treilea clasat si la 1.2 secunde fata de liderul Webber.
11:39 Francezul Bianchi urca pe locul patru in fata lui Massa. Timpul obtinut de pilotul de teste al celor de la Force India - 1:21.312. Bianchi este protejat al echipei Ferrari si este vazut printre posibilii inlocuitori ai lui Massa din 2013.
11:23 Webber este dezlantuit si coboara sub bariera de un minut si 20 de secunde pe tur - 1:19.682. Echipierul de la Red Bull se afla la doar 12 miimi de timpul lui Raikkonen stabilit marti.
11:10 Dupa o prima zi in care a semnat cel mai bun timp, Raikkonen intampina primele probleme de la revenirea in Formula 1. Finlandezul a reintrat in boxa echipei Lotus dupa doar trei tururi, fiind nemultumit de directia monopostului sau E20.
11:04 Button urca pe doi la doar 86 de miimi in urma lui Webber. Timpul britanicului de la McLaren - 1:20.727.
10:58 Webber raspunde cu un 1:20.641 care il propulseaza pe prima pozitie.
10:57 Massa isi face simtita prezenta pe circuit si semneaza al doilea timp provizoriu - 1:21.124. Echipierul de la Ferrari l-a devansat pe Webber, dar se afla la patru zecimi de liderul Ricciardo.
10:47 Un nou STEAG ROSU pe circuit. De aceasta data problema ar fi cauzata de uleiul scurs de la un monopost pe traseu.
10:45 Ricciardo doboara timpul lui Webber la volanul monopostului Toro Rosso. 1:21.124 pentru tanarul australian.
10:36 STEAG ROSU dupa ce o componenta a unui monopost a ramas in virajul doi.
10:35 Webber urca la conducere cu 1:21.518.
10:30 Maldonado opreste cronometrul la 1:28.127 dupa primul sau tur rapid.
10:21 Doi finlandezi stabilesc primii timpi cronometrati ai zilei. Kovalainen a fost inregistrat in 1:22.732, timp ce Raikkonen s-a oprit la 1:26.393.
10:05 Dimineata friguroasa la Jerez, cu o maxima de 3 grade Celsius in aer si doar 5 grade Celsius la nivelul pistei.
10:00 Se aprind luminile verzi pentru inca o zi plina de teste la Jerez. Raikkonen, Ricciardo si Bianchi sunt primii piloti care ies pe circuit.
9:56 Singurele noutati ale sedintei de astazi sunt Sergio Perez, care i-a luat locul lui Kamui Kobayashi la volanul monopostului Sauber si Jules Bianchi, care va testa pentru Force India.