Formula 1 Actualizat: Sambata, 29 Mai 2010, 18:05:37
Reactii dupa calificarile Marelui Premiu al Turciei
Principalele reactii dupa calificarile Marelui Premiu al Turciei, Mark Webber, Lewis Hamilton, Sebastian Vettel si Fernando Alonso explicand parcursul din sedinta cronometrata.
Pentru a treia oara consecutiv si a patra oara in acest sezon din prima pozitie a grilei de start va plec Mark Webber, australianul declarandu-se incantat de performanta sa.
"Este un record incredibil, care arata cat de bine merge masina in conditiile in care am concurat pe circuite diverse", a spus Webber.
Clasat al doilea, Lewis Hamilton se arata increzator inaintea cursei de duminica. "Stiind ca avem un ritm bun in cursa, acest loc secund ne pune intr-o pozitie favorabila pentru duminica".
Lansat intr-un tur final rapid, Sebastian Vettel a scapat pentru putin masina de sub control suficient pentru a pierde orice sansa la pole position.
"Turul a fost perfect pana in virajul 12, cand pe perioada de franare nu am reusit sa mai controlez masina. Am incercat sa blochez una dintre roti, dar aceasta nu a franat. Chiar si asa sunt bucuros sa plec al treilea in cursa si nu al patrulea, pentru ca astfel am evitat partea cu mai putina aderenta la start", a spus Vettel.
Doar al 12-lea pe grila de start, spaniolul Fernando Alonso nu s-a declarat deloc mirat de clasarea sa modesta: "Nu s-a intamplat nimic neobisnuit. Locul 12 este exact pozitia pe care o meritam dupa ce am facut in aceste calificari. Nu am avut suficienta viteza si, in conditiile in care primii noua piloti din partea secunda au fost clasati in jumatate de secunda, ma puteam clasa fie al patrulea, fie al 12-lea. Nu cred ca as fi putut ocupa o pozitie mai buna".