Formula 1

Nico Rosberg conduce la Mercedes GP in 2010

Pilotul german Nico Rosberg va concura in sezonul 2010 pentru noua echipa de Formula 1 Mercedes GP, formata dupa ce compania Mercedes-Benz a preluat 75 la suta din actiunile Brawn GP, informeaza BBC.

"Sunt mai motivat ca niciodata si abia astept sa incep testele cu noul Silver Arrow, dar si prima cursa a sezonului viitor, la 14 martie, in Bahrain", a declarat Rosberg.

Managerul team-ului, Ross Brawn, considera ca Rosberg va avea o contributie importanta la echipa, datorita experientei sale. "Nico este foarte talentat si cu o experienta de patru ani in Formula 1, astfel ca va avea o contributie importanta la echipa. Am avut placerea de a colabora in trecut cu tatal sau, Keke, si este minunat ca Nico ii calca pe urme", a spus Brawn.

Rosberg a concurat in ultimii patru ani pentru echipa Williams. El a participat in aceasta perioada la 70 de curse, dar nu a castigat niciuna.

Constructorul Mercedes a preluat controlul asupra echipei Brawn la jumatatea lunii noiembrie.

Brawn GP a castigat, in 2009, titlul mondial atat la piloti (Jenson Button), cat si la constructori. Dupa terminarea sezonului, Button a plecat la echipa McLaren, iar celalalt pilot care a concurat pentru Brawn GP, Rubens Barrichello, i-a luat locul lui Rosberg la Williams.

Mediafax



Nico Rosberg conduce la Mercedes GP in 2010