Formula 1 Actualizat: Vineri, 1 Februarie 2008, 00:44:21
Renault a lansat oficial noul model R28
Echipa Renault a lansat oficial, joi, noul monopost R28, in cadrul unei festivitati care a avut loc la sediul de la Boulogne-Billancourt (Paris). La eveniment a participat si presedintele grupului Renault, Carlos Ghosn, alaturi de 500 de jurnalisti si alti invitati.
"Asteptam ca pilotii nostri sa revina in top si sa se dueleze pentru pozitiile fruntase. Acesta este obiectivul stabilit de echipa pentru noua masina. Toata lumea a muncit foarte mult la partea tehnica pentru a depasi problemele intampinate in 2007", a declarat Bernard Rey, presedintele Renault F1.
In sezonul 2008 Renault mizeaza pe revenirea lui Fernando Alonso in cadrul echipei unde a obtinut doua titluri mondiale in 2005 si 2006, dar si pe tineretea si talentul lui Nelson Piquet Jr.