Formula 1 Actualizat: Luni, 9 Iulie 2007, 01:23:46
Raikkonen castiga la McLaren acasa
Finlandezul Kimi Raikkonen a castigat, duminica, Marele Premiu al Marii Britanii, a noua etapa a Campionatului Mondial, impunandu-se pe circuitul de casa al echipei McLaren chiar in fata lui Alonso si Hamilton.
Victorios in urma cu o saptamana in Franta, Kimi Raikkonen a trecut Canalul Manecii cu gandul unei noi victorii si finlandezul de la Ferrari si-a tinut promisiunea, trecandu-si in cont a doua victorie consecutiva si a treia in sezonul 2007.
Disputat pe o vreme superba, pe batranul circuit de la Silverstone, Marele Premiu al Marii Britanii a inceput cum nu se poate mai rau pentru Ferrari, dupa ce Felipe Massa, al patrulea la start, a oprit motorul pe grila de start, fiind nevoit sa plece ultimul.
Detinatorul pole-positionului, Lewis Hamilton, si-a respectat statutul de favorit, aparandu-si cu succes prima pozitie in fata lui Raikkonen, in timp ce Fernando Alonso s-a inserat in spatele celor doi. Dupa numai 14 tururi Raikkonen l-a ajuns pe Hamilton, diferenta dintre cei doi fiind de doar trei zecimi, in timp ce in pluton, Felipe Massa recuperase 10 locuri numai in primele sapte tururi.
Raikkonen a preluat pentru prima data conducerea in turul 16, din cele 59 programate, o data cu intrarea la boxe a lui Hamilton, insa cel mai castigat pilot dupa primul rand de opriri a fost Fernando Alonso, campionul iberic iesind in fata lui Raikkonen, in timp ce Hamilton a retrogradat pe trei, pozitie pe care avea sa se mentina pana la final.
Pe masura trecerii timpului a devenit clar ca duelul pentru victorie se va purta intre Fernando Alonso si Kimi Raikkonen, ibericul conducand la un moment dat cu peste patru secunde in fata finlandezului.
In aceste conditii, ultima intrare la boxe devenea hotaratoare, primul care s-a incumetat sa schimbe fiind Alonso, cu 23 de tururi inainte de final. Spaniolul a iesit dupa 8,2 secunde, in timp ce Raikkonen a mai ramas in pista inc sase tururi, sufiecient pentru a castiga aproape 29 de secunde. Mecanicii de la Ferrari si-au facut inca o data foarte bine meseria, Raikkonen iesind pe prima pozitie un cursa, dupa ce a zabovit la boxe doar 6,6 secunde.
Pana la final, primele trei locuri au ramas nemodificate, duelul dintre Kubica si Massa tinand capul de afis. In cele din urma polonezul a reusit sa-si apere locul, oferindu-i astfel locul trei la general lui Raikkonen.
In fruntea ierarhiei mondiale se mentine Lewis Hamilton, ajuns la al noualea podium consecutiv, cu 70 de puncte, urmat de Alonso cu 58, Raikkonen cu 52 si Massa cu 51. La constructori, McLaren-Mercedes se mentine pe primul loc, cu 128 de puncte, Ferrari acumuland doar 103 puncte, in timp ce BMW-Sauber isi mentine locul trei, cu 56 de puncte.
Urmatoarea etapa a Campionatului Mondial, a zecea, se va desfasura peste doua saptamani in Germania, pe circuitul de la Nurburgring.
Rezultate:
1.Raikkonen Ferrari 1h21:43.074 2.Alonso McLaren-Mercedes + 2.459 3.Hamilton McLaren-Mercedes + 39.373 4.Kubica BMW Sauber + 53.319 5.Massa Ferrari + 54.063 6.Heidfeld BMW Sauber + 56.336 7.Kovalainen Renault + 1 tur 8.Fisichella Renault + 1 tur 9.Barrichello Honda + 1 tur 10.Button Honda + 1 tur 11.Coulthard Red Bull-Renault + 1 tur 12.Rosberg Williams-Toyota + 1 tur 13.Wurz Williams-Toyota + 1 tur 14.Sato Super Aguri-Honda + 2 tururi 15.Albers Spyker-Ferrari + 2 tururi 16.Liuzzi Toro Rosso-Ferrari + 4 tururi
Cel mai rapid tur: Raikkonen, 1:20.638 (turul 17)
Abandonuri
Trulli Toyota 45 Davidson Super Aguri-Honda 37 Speed Toro Rosso-Ferrari 31 R.Schumacher Toyota 24 Sutil Spyker-Ferrari 19 Webber Red Bull-Renault 10