O noua circulara emisa de compania mama VAG in toata Europa prevede ca in cazul unui injector defect pe unele tipuri de motoare Passat 2.0 TDi acesta sa fie schimbat gratuit, alaturi de toate injectoarele vechi ramase de pe masina.
Noua circulara a fost emisa incepand cu 1 ianuarie 2012. Pana acum, in baza unei circulare emise in mai 2011, se schimba gratuit doar injectorul defect.
Din pacate, din ceea ce am discutat cu oameni din serviceurile VW din Romania, dar si cu departamentul de Customer Care din Germania, nu se stie cu exactitate daca noile injectoare sunt sigure si daca, la fel ca si cele vechi, nu cumva se vor strica pe rand dupa un numar aleator de kilometri, atunci cand vor ele.
Noua circulara nu prevede schimbarea preventiva a injectoarelor vechi cu probleme. Schimbarea gratuita a injectoarelor nefiabile se pune in aplicare doar in momentul in care unul dintre ele se strica, iar masina se opreste.
Schimbarea preventiva a injectoarelor defecte se realizeaza in Europa doar in Marea Britanie, tara in care un for puternic de protectie a consumatorilor (numit Vehicle and Operator Services Agency, prescurtat V.O.S.A.) a obligat Volkswagen la aceasta procedura. "Volkswagen trebuie sa schimbe toate injectoarele preventiv. Daca nu o fac, merg la inchisoare", ne-au declarat oficiali ai V.O.S.A. Din pacate, Romania nu are un organism atat de puternic care sa tina partea consumatorilor, acestia ramanand la mana importatorului din Romania a marcii Volkswagen (Porsche Romania), care la randul ei impune normele primite din Germania. Insa, Porsche Romania nu si-a asumat nici un moment raspunderea legala pentru aceste probleme, in ciuda documentelor trimise de sute de oameni ramasi in drum cu injectoare defecte (nu doar la VW, ci si la Skoda sau Audi echipate cu motoare 2.0 Tdi). Porsche Romania a aruncat raspunderea pe umerii dealerilor, cei care de fapt le vand masinile, prevalandu-se de prevederile din contractele de leasing care ii acopera. Numai ca miile de procese din strainatate, in tarile europene ale caror sisteme judiciare functioneaza, obliga grupul VAG sa faca pasi mari spre o rezolvare, fie ea si pe usa din dos cum este aceasta.
Ca si pana acum, se schimba cu titlu gratuit, injectoarele defecte doar pentru codurile motor BKP, BMR, BMN, BMA, BUZ, BVE, BWV. Conditia e ca masina sa aiba vechime de fabricatie cuprinsa intre 2 si 7 ani, iar defectul sa fie constatat si remediat intr-un service din retea. In plus, defectul injectorului trebuie sa fie electric si nu mecanic.
Noua prevedere nu a fost facuta publica printr-un comunicat de presa si nici nu constituie o rechemare oficiala in service. De aceea, atunci cand aveti un injector defect trebuie sa intrebati la service despre schimbarea gratuita pentru a nu va trezi cu o nota de plata pe care nu trebuie sa o achitati si pentru a fi siguri ca beneficiati de inlocuirea gratuita a tuturor injectoarelor.