Motorsport

Audi s-a impus la Le Mans

A 76-a editie a celebrei curse de 24 de ore desfasurata la Le Mans s-a incheiat cu victoria constructorului german Audi, care a propus pe prima treapta a podiumului experimentatul echipaj format din danezul Tom Kristensen, italianul Rinaldo Capello si nord-irlandezul Allan McNish. Peugeot a completat podiumul cu doua echipaje, desi a dominat cursa in prima sa jumatate.

Dupa ce au monopolizat primele trei pozitii ale grilei de start, francezii de la Peugeot s-au recunoscut in final invinsi chiar pe teren propriu, in fata unui constructor Audi ajuns la al optulea succes in ultimii noua ani pe circuitul din regiunea Sarthe.

La cota opt succese la Le Mans a ajuns si danezul Tom Kristensen, cel care a avut privilegiul de a conduce modelul R10 TDI la aparitia steagului in carouri, in timp ce pe locul secund a incheiat francezul Nicolas Minassian, la volanul unui prototip Peugeot 908. Diferenta dintre primele doua modele a fost de 4:31.094.

Pe ultima treapta a podiumului au urcat Franck Montagny, Ricardo Zonta si Christian Klien, pilotii modelului Peugeot cu numarul 9, acestia terminand la doua tururi in spatele invingatorilor. Dupa ce au condus cursa la start si in primele ore, pilotii echipajului Peugeot cu numarul 8, Pedro Lamy, Stephane Sarrazin si Alex Wurz s-au multumit in final cu locul al cincilea, la capatul unei curse impresionante de recuperare.

Inceputa in conditii de pista uscata, cursa de 24 de ore de la Le Mans s-a incheiat pe ploaie, schimbarea conditiilor meteorologice pe timpul noptii determinand si inclinarea balantei in favoarea motoristului Audi.

Daca la categoria regina LMP1 a fost o afacere intre Audi si Peugeot, cu modelul Pescarolo Judd pe benzina abia in pozitia a saptea, la categoria LMP2 s-a impus bolidul Porsche RS Spyder al echipei olandeze Van Merksteijn, pilotat la final de Jos Verstappen, fostul pilot din Formula 1.

Britanicul David Brabham a trecut primul linia de sosire la categoria GT1 pilotand un Aston Martin, dupa un duel transat devreme cu GM Corvette, masina la volanul careia s-a aflat danezul Jan Magnussen, si el pilot in Formula 1 la mijlocul anilor 90.

Pentru finlandezul Mika Salo succesul de la categoria GT2 a marcat o premiera la Le Mans, fostul echipier al Scuderiei in perioada accidentarii lui Michael Schumacher din 1999 reusind se impuna la bordul unui Ferrari 430 GT al echipei Risi. Podiumul a fost monopolizat de echipa italiana, care a facut legea la aceasta categorie in conditiile iesirii premature din cursa a rivalilor de la Porsche.

In cele 24 de ore de cursa primele doua echipaje au parcurs nu mai putin de 381 de tururi, din cele 55 de masini aliniate la start doar 35 fiind clasate.

Onlinesport: Dumitru Stircu



Audi s-a impus la Le Mans