Europa League

Atletico Madrid si Sporting Lisabona, cu un pas in finala de la Bucuresti

Echipele Atletico Madrid si Sporting Lisabona au facut, joi seara, un pas important pentru calificarea in finala programata in 9 mai pe National Arena din Bucuresti.
Intr-un duel suta la suta iberic, Atletico Madrid a invins Valencia cu 4-2, liliecii marcand de fiecare data in finalul celor doua reprize.

Gazdele de pe Vicente Calderon au deschis scorul prin Falcao in minutul 18, insa Jonas a restabilit la egalitate in al treilea minut suplimentar al primei parti.

Atletico a inceput in forta partea secunda si Miranda a facut 2-1 la patru minute de la reluare, iar Adrian Lopez a majorat avantajul amfitrionilor in minutul 54.

Falcao si-a trecut in cont dubla cu un super gol cu 12 minute inaintea finalului si Atletico se distanta la 4-1 pe tabel, scor care apropia considerabil formatia din Madrid de finala de la Bucuresti.

Chiar si asa ultimul cuvant le-a apartinut liliecilor, care au marcat prin Ricardo Costa in al patrulea minut suplimentar. La 4-2 returul programat pe Mestalla ramane deschis oricarui rezultat si Valencia are nevoie de o victorie la doua goluri pentru a intoarce soarta calificarii. Atletico porneste insa cu prima sansa.

Atletico Madrid: Courtois - Juanfran, Miranda, Alvaro Dominguez, Filipe Luis - Mario Suarez, Gabi - Arda Turan (Tiago '81), Adrian Lopez (Salvio '90), Diego (Perea '88) - Falcao. Antrenor: Diego Simeone.

FC Valencia: Diego Alves - Ricardo Costa, Rami, Victor Ruiz, Mathieu - Feghouli (Canales '72), Mehmet Topal, Tino Costa, Jordi Alba (Piatti '72) - Jonas (Aduriz '88), Soldado. Antrenor: Unai Emery.

Sporting a intors-o ca la Lisabona cu Athletic Bilbao

Gasca nebuna a lui Marcelo Bielsa a lasat impresia, joi seara, pe Jose Alvalade, ca poate produce un nou rezultat remarcabil.

Bilbao a deschis scorul la noua minute dupa pauza prin Aurtenetxe, care a reluat din fata portii la coltul scurt o centrare dintr-o lovitura libera de pe partea dreapta.

Formatia basca a trecut pe langa golul doi patru minute mai tarziu, in minutul 58, cand Amorebieta a sutat in bara portii lui Rui Patricio.

Ultima jumatate a reprizei secunde a apartinut in totalitate gazdelor. Mai intai Van Wolfswinkel a reluat cu capul in minutul 68 din fata portii, dar mingea a trecut putin pe langa poarta.

Sporting a restabilit egalitatea in minutul 76 prin Insua, a carui lovitura de cap l-a invins pe Iraizoz. Gazdele au continuat sa forteze si Capel a punctat cu zece minute inaintea finalul cu un sut puternic la coltul scurt din afara careului.

Sporting Lisabona: Rui Patricio - Joao Pereira, Polga, Xandao, Insua - Andre Martins (Diego Rubio '76), Daniel Carrico (Carrillo '68), Schaars - Izmailov, Van Wolfswinkel, Capel (Pereirinha '84). Antrenor: Ricardo Sa Pinto.

Athletic Bilbao: Gorka Iraizoz - Iraola, Ekiza, Amorebieta, Aurtenetxe - Iturraspe, De Marcos - Susaeta (Ibai Gomez '83), Ander Herrera (San Jose '73), Muniain - Llorente (Toquero '87). Antrenor: Marcelo Bielsa.

Onlinesport: Dumitru Stircu


Atletico Madrid si Sporting Lisabona, cu un pas in finala de la Bucuresti