Europa League

Steaua pierde primul meci cu Twente

Steaua a pierdut meciul tur cu Twente din saisprezecimile Europa League, fiind invinsa la limita pe National Arena prin golul marcat de Ola John in minutul 53. Steaua si-a creat o multime de ocazii si a dominat intalnirea mai ales in repriza secunda, insa n-a reusit sa introduca mingea in plasa.
Chiar daca ninsoarea care a cazut in continuu si temperaturile geroase de afara nu au creat chiar o atmosfera propice pentru fotbal, Steaua, Twente si cei aproape 50.000 de spectatori au incalzit la maximum National Arena. Jocul a avut un ritm ridicat inca de la primele pase, iar atmosfera din tribune a fost una de mare meci.

 

Cu toate ca terenul de joc nu s-a prezentat in cele mai bune conditii, in unele zone de teren brazdele de gazon fiind desprinse cu usurinta, cele doua echipe si-au putut pune in practica tactica de joc. Steaua a fost mai activa in prima repriza, reusind sa apara de mai multe ori periculos la poarta adversa, dupa actiuni numeroase de presing sustinut.

Prima mare ocazie de gol a venit in minutul 15, la sutul lui Raul Rusescu de la 20 de metri, mingea trecand la doar o palma de bara din stanga. Cateva minute mai tarziu si Leandro Tatu a ajuns in pozitie excelenta de finalizare, insa a sutat prea slab pentru a-l surprinde pe portarul lui Twente.

Replica olandezilor a venit in minutul 25, la o faza in care De Jong a ramas fara marcaj in centrul careului stelist, insa vedeta lui Twente n-a reusit sa trimita mingea in plasa. Dupa doar un minut Tatarusanu a fost serios intrebuintat la o centrare sutata de pe stanga, reusind totusi sa respinga in corner din fata unui adversar.

Steaua a reusit sa iasa din corzi si sa reia presiunea la poarta adversa, iar in minutul 34 Rusescu s-a aflat iar in fata deschiderii scorului dupa o faza creata de Prepelita. Sutul mijlocasului stelist a ocolit insa din nou bara din stanga. Pana la pauza, Tatu si apoi Nikolic s-au aflat pe rand in fata golului, dar brazilianul a fost blocat in momentul sutului in fata portii, pentru ca sutul muntenegreanului sa ocoleasca de putin tinta.

Ilie Stan l-a trimis la pauza in teren pe Novak Martinovic, in locul lui Dananae, care fusese singurul jucator avertizat al primei reprize. Twente a inceput insa cu mai mult tupeu repriza a doua si la doar sapte minute de la reluarea jocului Ola John a reusit deschiderea scorului, dupa ce a profitat de o gaura imensa lasata de stelisti in defensiva. Prepelita a ratat complet degajarea unei pase periculoase, mingea a ajuns la Ola John, care s-a intors cu fata la poarta si l-a lobat splendid pe Tatarusanu.

Desi trebuia ca imediat sa se napusteasca spre poarta adversa, Steaua s-a multumit cu posesia prelungita, dar mai mult in zona de la centrul terenului, fara sa se apropie amenintator de poarta lui Mihaylov. Nici dupa intrare pe teren a lui Florin Costea n-au reusit stelistii sa aduca mai mult pericol in careul olandez.

Cu 20 de minute inainte de final, Nikolic s-a prabusit prea usor in careul advers in duel cu un fundas, dar nu l-a impresionat pe arbitru sa acorde penalty, la fel cum n-a facut-o nici Tatu in finalul primei reprize.

Prima ocazie mare de gol a Stelei din repriza a doua a venit in minutul 71, dupa o faza de exceptie creata de Martinovic pe dreapta. Sarbul a pasat senzational la Tatu, dar sutul din unghi al brazilianului a trecut agonizant prin fata portii si pe langa bara.

Pentru a intari si improspata atacul, Ilie Stan l-a aruncat in lupta in ultimul sfert de ora si pe Mihai Costea. Steaua a pus totul pe cartea atacului si in minutele urmatoare a irosit doua sanse uriase de egalare. Mai intai sutul cu pamantul expediat de Cristi Tanase de la 30 de metri a fost scos cu emotii de Mihaylov, pentru ca la cornerul ce a urmat Geraldo Alves sa trimita cu capul la cativa centimetri de tinta.

Daca in prima repriza meciul a fost cat de cat echilibrat, in repriza secunda cu exceptia golului olandezilor si a unui sut al lui De Jong, doar Steaua a existat pe teren. Cu toate acestea, lipsa de inspiratie la finalizare a ros-albastrilor a facut ca Twente sa castige la limita meciul tur.

Onlinesport: Irina Maxim



Steaua pierde primul meci cu Twente