Liga Campionilor Actualizat: Miercuri, 25 Noiembrie 2009, 12:13:38
Presa spaniola despre victoria Unirii Urziceni cu Sevilla
Cotidianul spaniol Marca a scris ca "Sevilla nu a fost capabila sa inscrie in poarta Unirii Urziceni", dupa ce campioana Romaniei s-a impus, marti seara, cu scorul de 1-0, in partida din etapa a V-a a grupei G a Ligii Campionilor.
"Sevilla nu a fost capabila sa inscrie in poarta Unirii si va trebui
sa-si asigure primul loc abia in ultima etapa. Elevii lui Jimenez au
facut un meci prost, mai ales in repriza a doua, mai mult, au inscris
incredibil in propria poarta. Unirea a avut mari ocazii in partea
secunda, dar Konko si Luis Fabiano puteau egala", a notat sursa citata.
Publicația El Sevilla a titrat: "Sevilla a ramas fara idei in
Romania". "Lipsita de inventivitate in atac, Sevilla s-a prabusit la
Bucuresti in fata defensivei solide a romanilor", a notat sursa citata.
"Sevilla a cazut la Bucuresti si amana deznodamantul pentru ultima
etapa", a comentat Radio Cope. "Sevilla nu a jucat la valoarea sa si a
suferit prima infrangere in grupa G. A vrut, dar n-a putut, cele mai
clare ocazii avandu-le Unirea".
"Unirea surprinde o echipa fada a Sevillei. Unirea a fost o echipa
dedicata si este revelatia grupei", a subliniat cotidianul As.
Sevilla Actualidad crede ca echipa spaniola a fost prea increzatoare
in fortele proprii: "Unirea continua cursa de vis si sare de bucurie
dupa o victorie epica. Unirea viseaza in continuare la calificare".
"Infrangere surprinzatoare a Sevillei. Unirea, o echipa brava si
compacta, si-a jucat sansa si a fost ajutata si de autogolul lui
Dragutinovici. Romanii au facut partida vietii si sunt la un punct de o
calificare istorica in faza urmatoare a competi'iei", a comentat El
Mundo.
La Rioja a scris ca "relaxarea Sevillei a costat-o". "Sevilla a
platit scump in meciul cu Unirea, plecand fara niciun punct de la
Bucuresti", a notat ziarul spaniol.
"Securizarea primului loc mai trebuie sa aștepte", a titrat Diario de Sevilla.
Site-ul oficial al gruparii FC Sevilla a titrat: "Noapte fara lumina
si noroc". "Sevilla a avut ghinion si a pierdut dupa un autogol, in
fata unei echipe care a luptat cu stoicism. Sevilla, lidera grupei,
trebuia sa castige la Bucuresti. Dar fotbalul nu este stiinta, iar
lucrurile se mai inverseaza. Greu de dat o explicatie pentru
infrangere. Autogolul a fost o lovitura de ciocan. Unirea a crezut in
sansele ei, a aratat un curaj superb si furios, a luptat pentru fiecare
balon ca si cum ar fi fost sfarsitul lumii", a scris sevillafc.es.
Echipa Unirea Urziceni a invins, marti, pe teren propriu, cu scorul
de 1-0 (1-0), formatia spaniola FC Sevilla, intr-un meci din etapa a
V-a a grupei G a Liga Campionilor, si si-a asigurat prezenta in
primavara europeana.