Spania Actualizat: Joi, 26 Ianuarie 2012, 08:54:18
Casillas regreta ca l-a injurat pe arbitru
Nervii au cedat din nou la finalul intalnirii dintre FC Barcelona si Real Madrid, miercuri seara, cand catalanii i-au eliminati pe rivalii istorici din Cupa Spaniei.
Portarul madrilenilor Iker Casillas a fost luat de val si i-a adresat cuvinte nu tocmai cordiale arbitrului central Fernando Teixeira, care a anulat un gol celor de la Real Madrid in repriza a doua.
Printre altele, Casillas i-a strigat arbitrului: “Teixeira, acum poti merge sa petreci cu Barca”.
Dupa ce s-a mai calmat, Casillas a recunoscut ca a fost luat de val si a revenit cu declaratii mai blande: “Eram prins in valtoarea momentului. Te simti neputincios cand arbitrul se face ca nu vede anumite lucruri. Chiar si eu am primit un cartonas galben, desi incercam doar sa despart jucatorii”.
In pofida eliminarii suferite, Casillas a mai spus ca este mandru de coechipierii sai care au revenit de la 0-2.
“Madridul poate fi mandru de echipa sa. Acum trebuie sa ne concentram atentia asupra celorlalte doua competitii in care suntem angrenati”, a mai spus Casillas.
Barcelona s-a calificat in semifinale cu scorul general de 4-3 si va intalni castigatoarea dintre Valencia si Levante (4-1 in tur pentru lilieci).