Spania Actualizat: Duminica, 7 Martie 2010, 23:56:05
Barcelona a pierdut doua puncte la Almeria. Guardiola si Ibrahimovic eliminati
Campioana Barcelona a cedat pe terenul Almeriei doua puncte care se pot dovedi decisive in economia titlului din Primera Division, argentinianul Lionel Messi salvand echipa catalana de la o infrangere rusinoasa.
Domingo Cisma a deschis scorul pentru gazde cu o lovitura de cap in urma unui corner executat in minutul 12.
Cu trei minute inaintea pauzei Messi a iesit la rampa cu un gol magistral din lovitura libera.
Avantul catalanilor a suferit o grea lovitura in minutul 57, cand capitanul Carles Puyol a trimis mingea in propria poarta.
Patru minute mai tarziu Zlatan Ibrahimovic a fost eliminat.
Messi a egalat din nou in minutul 67, trimitand in poarta bravului Diego Alves din sase metri.
Acesta din urma a facut adevarate minuni in finalul meciului, salvandu-si echipa din mai multe situatii critice.
Tehnicianul Pep Guardiola a privit cea mai mare parte a meciului din tribuna oficiala a stadionul Mediterraneo, fiind eliminat in minutul 27 pentru proteste vehemente, dupa ce arbitrul Clos Gomez i-a refuzat un penalty lui Messi.
Barcelona a acumulat in urma acestui rezultat 62 puncte, avand doar trei puncte in fata principalei urmaritoare Real Madrid, care evolueaza in compania Sevillei.
Altfel, Deportivo La Coruna a invins in primul meci al rundei a 25-a, pe teren propriu, Tenerife, cu 3-1, gratie golurilor marcate de Juan Rodriguez, Andres Guardado si Diego Colotto.