Suedezul a recidivat la finalul meciului de Cupa Italiei dintre AC Milan si Juventus, cand l-a palmuit pe portarul torinezilor Marco Storari.
Cel putin asa sustine fundasul piemontezilor Giorgio Chiellini, care a fost martor la cele petrecute in careul lui Juventus.
"Ce s-a intamplat la final cu Ibra? Nu m-a vizat pe mine direct, dar a fost o faza similara cu cea petrecuta la finalul meciului dintre Milan si Napoli, cu diferenta ca in locul lui Aronica a fost Storari. Sper ca cineva sa fi vazut faza si sa o fi inregistrat. Astfel de lucruri se pot petrece cand emotiile scapa de sub control, dar oamenii trebuie sa fie pedepsiti pentru greselile lor", a declarat Chiellini.
In cele din urma a aparut o inregistrare video in care se observa cum Ibrahimovic il loveste peste fata pe Storari. VIDEO: Apasati aici pentru a vedea imaginile.
Ibrahimovic va rata meciul de campionat cu Juventus din cauza suspendarii dictate ca urmare a incidentului cu Aronica.
Juventus a castigat mansa tur din semifinalele Cupei Italiei cu 2-1 si are prima sansa la calificarea in finala.