Echipa Nationala

A doua remiza pentru tineretul lui Sandoi in Portugalia

Reprezentativa de tineret a Romaniei a incheiat la egalitate si cel de-al doilea meci disputat in compania selectionatei under-20 a Portugaliei, intalnirea incheindu-se, la fel ca si prima, cu scorul de 1-1, dupa ce echipa pregatita de Emil Sandoi a evoluat o repriza in inferioritate numerica.

Potrivit site-ului FRF, Mardare a fost eliminat in minutul 46 al meciului disputat la Castelo Branco. Portugalia a deschis scorul in minutul 61, in timp ce pentru Romania a marcat Pacuraru, in minutul 79, la scurt timp dupa ce intrase pe teren.

Antrenorul reprezentativei de tineret a Romaniei, Emil Sandoi, a inceput jocul cu urmatoarea formula: Pantilimon - Homei, Ninu, Mardare, Latovlevici - Chiacu, Ropotan, Cr. Tanase, Torje - B. Stancu, Cigan. Dupa pauza au mai evoluat Luchin, Bicfalvi, Ochirosii, Gangioveanu, Sburlea si Florin Patrascu.

Si in primul meci dintre cele doua echipe, disputat marti seara, la Alcains, scorul a fost tot de 1-1.

Delegatia romana va ajunge in tara vineri seara.

Mediafax



A doua remiza pentru tineretul lui Sandoi in Portugalia