Echipa Nationala

Piturca: "Meciul cu Olanda nu este decisiv"

Selectionerul echipei nationale, Victor Piturca, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, ca meciul cu Olanda nu este decisiv, dar ca o victorie ne-ar asigura calificarea la EURO 2008 in proportie de 90%.
"Fiecare joc a fost important, acum parca sunt si mai importante, fiindca au mai ramas doar patru. Jucam cu una din echipele cu care ne batem pentru primele doua locuri. Am facut calcule si stim cu totii ca avem nevoie de victorie cu Olanda. La fel de bine stim cu totii ca e foarte dificil sa invingi Olanda. Momentul nu este unul foarte bun pentru noi, avem multi jucatori accidentati. Nici forma unor jucatori si a unor echipe nu este cea care trebuie sa fie. Dar la echipa nationala este cu totul altceva, motivatia e alta, se joaca la cel mai inalt nivel. Sper ca toti baietii sa fie concentrati la acelasi nivel si sa nu mai conteze forma si accidentarile. Meciul cu Olanda nu este decisiv. Pentru noi ar fi foarta importanta victoria pentru ca am avea sanse de 90% sa ne calificam. Daca vom face meci egal sau vom pierde e obligatoriu sa castigam in Bulgaria. Nu stiu daca m-as multumi cu un egal cu Olanda, asta vedem la sfarsitul meciului. Se poate intampla orice la un meci cu un adversar atat de redutabil", a spus Victor Piturca intr-o conferinta de presa.

Selectionerul Romaniei s-a referit si la situatia accidentatilor de la echipa nationala. "Astazi vom afla ce se va intampla cu accidentatii. Cristi Chivu nu e accidentat, dar nu e complet refacut. Gabi Tamas a suferit doar o lovitura la genunchi si sper ca maine sa isi poata relua pregatirea normala. Sper ca si Goian, care a jucat cu Mioveniul tot meciul, sa fie apt. In rest, poate mici traumatisme dupa aceasta etapa, dar cred ca toti jucatorii sunt apti", a afirmat Piturca.

Legat despre neconvocarea lui Dorinel Munteanu, Piturca a mentionat ca a vrut sa il menajeze pe acesta pentru a nu-si incheia cariera cu un insucces. "Cu Dorinel Munteanu am avut o discutie. Ne-a ajutat enorm, insa eu consider ca in momentul de fata nu mai poate face din punct de vedere fizic la acest nivel si nu as vrea sa il expun acum la sfarsitul carierei, sa termine infrangerea cu o infrangere, cu un joc mai putin dificil. As vrea ca la ultimul meci cu Albania, daca suntem calificati, sa isi faca retragerea la echipa nationala. Cam asa stau lucrurile in ceea ce-l priveste pe Dorinel", a spus Piturca.

Piturca crede ca Albania poate incurca din nou Bulgaria, dar atrage atentia  ca albanezii nu vor putea conta pe cel mai bun jucator al lor, suspendat din cauza unui cartonas rosu. "Albania a incurcat Bulgaria pe propriul lor teren, asa ca se poate intampla orice. Grupa e deschisa tuturor surprizelor. Bulgarii au un avantaj pentru ca ei stau in primul meci, pe cand Albania are un meci dificil in Slovenia. In plus, Cana, capitanul albanezilor, a luat un cartonas rosu si va sta trei etape", a punctat Piturca.

Onlinesport


Piturca: "Meciul cu Olanda nu este decisiv"