Liga 3 Actualizat: Joi, 4 Noiembrie 2010, 16:41:23
Inapoi in fotbal
Gheorghe Constantin, presedinte la FC Piatra Olt
Fostul presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a declarat, joi, agentiei MEDIAFAX, ca a acceptat propunerea venita din partea gruparii FC Piatra Olt pentru ocuparea postului de presedinte al gruparii din Liga a III-a deoarece îi era dor de fotbal.
"Mi-era dor de fotbal si de aceea am acceptat aceasta oferta. Deocamdata trebuie sa facem o echipa competitiva pentru acest nivel, iar în viitor, daca patronul va fi multumit, atunci va avea gânduri mari. Trebuie sa formam o echipa care sa arate putin fotbal pentru cei 700-1.000 de spectatori care vin la fiecare meci de acasa. Aveam discutii mai vechi cu patronul clubului, Marius Oprescu. Ne-am cunoscut, am vorbit, eu am venit la firma lui si de aici a venit si ideea de a ma ocupa de echipa", a spus Constantin.
Gheorghe Constantin s-a mai aflat, în luna septembrie, în negocieri cu divizionara secunda CSM Râmnicu Vâlcea.
Fostul sef al Comisiei Centrale a Arbitrilor Gheorghe Constantin este judecat în dosarul coruptiei din arbitraj. Potrivit acuzatiilor de la dosar, în perioada 2006 - aprilie 2009, inculpatii Penescu Gheorghe Cornel, Facaleata Liviu Ilie, Minca Cristian, Pieca Gheorghita si Gheorghe Constantin au initiat si constituit un grup infractional organizat, care a actionat în mod coordonat în scopul comiterii mai multor infractiuni grave de coruptie prin care sa obtina beneficii financiare sau materiale.