Victoria Branesti obtine a doua victorie a sezonului
Formatia Victoria Branesti a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Pandurii Târgu Jiu, într-un meci disputat la Buzau, în cadrul etapei a VIII-a a Ligii I.
Golurile au fost marcate de Raul Marincau '53 si Valentin Simion '54.
1-0: Marincau a deschis scorul printr-o lovitura de cap din interiorul careului mic, dupa o centrare din corner a lui Nicoara.
2-0: Simion a majorat scorul printr-un sut puternic la coltul lung, dintr-o pozitie lateral stânga fata de poarta aparata de Marius Popa, mingea lovind si bara înainte sa intre în plasa.
Victoria Branesti: 27. Stoicescu - 28. Straut, 5. Sg. Bar, 24. Marincau, 16. Nicola - 4. Nicoara, 8. D. Popa, 17. Olariu, 10. B. Oprea (20. Ispir '66) - 29. C. Prodan (26. V. Negru '46), 11. V. Simion (30. Avram '84). Antrenor: Ilie Stan.
Pandurii Târgu Jiu: 12. M. Popa - 2. G. Matei, 3. Viera, 21. Chiriches, 29. Grecu - 5. Pintilii - 7. C. Bacila. 8. D. Orac, 14. Cl. Voiculet (10. Hidisan '71), 30. I. Iordache (17. Brata '64) - 9. Apostu (23. Ad. Iordache '60). Antrenor: Ionut Badea.
Arbitri: Dragos Istrate (central) - Andrei Constantinescu, Valentin Avram (asistenti) - Mihai Ene (rezerva). Observatori: Constantin Zotta, Vasile Szobotka. Supervizor: Adalbert Kassai
Meciul a fost urmarit de aproximativ 1.000 de spectatori.