Membrii Federatiei au fost pusi sub invinuire de DNA in cazul Universitatea Craiova
Incepand de miercuri, membrii Comitetului Executiv al FRF, in frunte cu Mircea Sandu si Dumitru Dragomir, s-au prezentat la DNA pentru a primi materialele de invinuire in cazul excluderii Universitatii Craiova. Membrii CEx. al FRF se vor intoarce la DNA pe 9 noiembrie, urmand ca in timpul ramas sa isi pregateasca apararea. Dumitru Dragomir va ajunge joi la DNA, iar Mircea Sandu vineri.
Dumitru Dragomir va veni joi la DNA, in timp ce Mircea Sandu va fi audiat vineri.
Marian Rusen, membru al Comitetului Executiv ca reprezentant al cluburilor de Liga II, a fost prezent, miercuri, la sediul DNA, fiind pus sub învinuire pentru abuz în serviciu si în doua saptamâni va fi rechemat pentru a da declaratii si a-si sustine apararea, a declarat avocatul oficialului FRF.
Membrii Comitetului Executiv sunt acuzati de abuz in serviciu in cazul excluderii Universitatii Craiova. Procurorii DNA le-au transmis celor de la FRF ca au la dispozitie doua saptamani sa-si pregateasca apararea.
Primul membru audiat astazi a fost Cornel Sfaiter, reprezentantul cluburilor din Liga 2, care s-a prezentat la DNA in jurul orei 10:45. Dupa aproximativ jumatate de ora de discutii, Sfaiter a parasit sediul DNA, mentionand ca nu a dat nici o declaratie. Au urmat Marian Rusen, Stefan Stana, Cristian Bobar, Paul Costas si Marian Palarie, carora li s-au prezentat materialele de invinuire.
Declaratii:
Cornel Sfaiter: "Nu am dat nicio declaratie în fata procurorilor. Daca voi mai fi chemat, voi veni."
Stefan Stana: "Decizia excluderii Craiovei a fost corecta. Am încredere in probele federatiei. Mi s-au adus la cunstinta învinuirile."
Marian Rusen: "Astazi ni s-a adus la cunostinta doar materialul de învinuire, l-am laut, îl vom studia, si în doua saptamâni vom stabili un termen pentru audiere, dupa ce ne vom pregati si noi apararea."
Cristian Bobar: "Am votat excluderea Universitatii, îmi mentin votul pe care l-am dat atunci. Toate actele în baza caruia s-a votat au fost puse la dispozitie de juristul federatiei."
Istoricul cazului
Presedintele Federatiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, si presedintele Ligii Profesionista de Fotbal, Dumitru Dragomir, alaturi de alti oameni de fotbal, sunt urmariti penal, pentru abuz în serviciu. Dumitru Dragomir a confirmat ca este citat la Directia nationala Anticoruptie (DNA) pentru 27 octombrie, împreuna cu altii, iar Mircea Sandu pentru 28 octombrie. Dragomir a afirmat, la Antena 3, ca au fost reclamati de patronul Universitatii Craiova, Adrian Mititelu. Alaturi de Sandu si Dragomir, mai sunt cercetati opt membri ai Comitetului Executiv al FRF.
Potrivit listei membrilor Comitetului Executiv al FRF, Mircea Sandu este presedinte; Dumitru Dragomir, prim-vicepresedinte; Octavian Goga, vicepresedinte, reprezentant al fotbalului amator; Cristian Borcea, reprezentant al cluburilor de Liga I; Marius Stan, reprezentant al cluburilor de Liga I; Cornel Sfaiter, reprezentant al cluburilor de Liga a II-a; Marian Rusen, reprezentant al cluburilor de Liga a II-a, Stefan Stana, reprezentant al cluburilor de Liga a III-a; Cristian Bobar, reprezentant al cluburilor de Liga a III-a; Paul Costas, reprezentantul cluburilor cu activitate exclusiva de copii si juniori si reprezentantul cluburilor de Fotbal în sala; Marian Palarie, reprezentantul cluburilor de fotbal feminin; Ion Craciunescu, presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor si Dumitru Costin, presedintele sindicatului fotbalistilor recunoscut de FIFPRO.
În 6 octombrie, patronul Universitatii Craiova, Adrian Mititelu, a acuzat, FRF, de fals în documentele întocmite cu ocazia sedintei din 20 iulie a Comitetului Executiv al federatiei, în care s-a luat decizia de dezafiliere a clubului Universitatea Craiova.
Adrian Mititelu a prezentat doua documente, adresa FRF prin care secretarul general al federatiei Adalbert Kassai informa clubul Universitatii Craiova de decizia de dezafiliere si o lista cu semnaturile membrilor Comitetului Executiv prezenti la sedinta din 20 iulie.
"Printr-o adresa mi s-a spus ca am fost exclus provizoriu cu zece voturi pentru si doua abtineri. Am lista celor prezenti la sedinta Comitetului Executiv al FRF din 20 iulie. Este o lista cu 12 persoane si sunt trei semnaturi lipsa, Avram, Dragomir si Svaizer. Asta a fost cheia cu actul semnat de Avram (n.r. - în arest). Avem mii de dovezi ca Marius Stan s-a abtinut, acum apare ca a votat pentru. Mai stim ca Avram, Dragomir si Svaizer au semnat pentru, acum semnaturile lipsesc. Mai mult, decizia FRF a venit la club fara nicio semnatura. Acum sunt mâncati, avem de-a face cu multiple infractiuni. Practic, decizia de dezafiliere nu exista. Ar trebui sa se predea", declara Mititelu.
El sustinea ca, potrivit adresei primite de la FRF, Dumitru Dragomir, Vasile Avram si Cornel Svaizer, ale caror semnaturi lipsesc de pe cel de-al doilea act, au votat pentru dezafilierea Universitatii si ca s-au abtinut Marius Stan si Marian Palarie, care au semnat lista membrilor prezenti la sedinta din 20 iulie.
Documentul pe care apar semnaturile are urmatorul continut: "Lista membrilor Comitetului Executiv al FRF prezenti la sedinta din 20 iulie 2011: 1. Mircea Sandu - presedinte FRF (semnatura), 2. Dumitru Dragomir - primvicepresedinte FRF (lipsa semnatura), 3. Octavian Goga - vicepresedinte FRF (semnatura), 4. Marius Stan - reprezentant al cluburilor din Liga I (semnatura), 5. Cornel Sfaizer reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a (lipsa semnatura), 6. Marian Rusen - reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a (semnatura), 7. Stefan Stana - reprezentant al cluburilor din liga a 3-a (semnatura), 8. Cristi Bobar - reprezentant al cluburilor din Liga a 3-a (semnatura), 9. Paul Costas - reprezentant al cluburilor de copii si juniori (semnatura), 10. Marian Palarie - reprezentant al cluburilor de fotbalul feminin (semnatura), 11. Vasile Avram - presedinte CCA (lipsa semnatura), 12. Sorin Terbea - reprezentantul cluburilor de fotbal în sala (semnatura).
Prin semnarea prezentului încris:- Confirmati participarea dumneavoastra la sedinta Comitetului Executiv al FRF din data de 20 iulie 2011;- Aprobati decizia Comitetului Executiv al FRF din data de 20 iulie astfel cum v-a fost comunicata"; - Adresa transmisa Universitatii Craiova este urmatoarea:
"Hotarârea Comitetului Executiv din data de 20 iulie
Comitetul Executiv a adoptat în sedinta din 20 iulie 2011, cu zece voturi pentru si 2 abtineri, în temeiul art 18. alin 2 coroborat cu prevederile art 18 alin 1 lit b din statutul FRF, masura excluderii provizorii a clubului de fotbal Fotbal Club U Craiova SA, urmând sa supuna aceasta masura validarii primei Adunarii Generale a FRF. Semnat de Adalbert Kassai".
Într-un caz separat, în 25 septembrie, fostul sef al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Vasile Avram, si omul de afaceri Sorin Terbea au fost arestati preventiv, într-un dosar în care sunt acuzati de luare si, respectiv, dare de mita.
Potrivit DNA, în 21 mai 2011, Vasile Avram, supervizor la meciul FCM Târgu Mures - Universitatea Cluj, din ultima etapa a campionatului trecut, ar fi primit de la Terbea, prin intermediari, suma de 19.000 de euro, în scopul delegarii unor arbitri agreati de formatia muresana în sezonul 2011/2012.
Procurorii mai noteaza ca, în aceeasi împrejurare si în acelasi scop, Vasile Avram a beneficiat de transport gratuit cu elicopterul pe ruta Bucuresti-Tîrgu-Mures si retur, "folos oferit de Terbea Sorin Ioan".
În 28 septembrie, procurorii anticoruptie l-au pus sub învinuire pe Vasile Avram într-un nou dosar în care este acuzat alaturi de avocatii sai Adrian Penciu si Alexandru Serban pentru fals în înscrisuri sub semnatura privata, respectiv instigare la aceasta fapta si favorizarea infractorului.
Federatia Româna de Fotbal anunta, în 20 iulie, ca gruparea Universitatea Craiova a încalcat grav statutul federatiei, astfel ca a fost exclusa provizoriu de Comitetul Executiv pâna când masura va fi validata de Adunarea Generala a FRF.
Universitatea Craiova a refuzat sa-si retraga actiunile în instantele civile împotriva Federatiei Române de Fotbal, iar Comitetul Executiv al FRF a decis dezafilierea clubului.
Presedintele FRF, Mircea Sandu, declara ca decizia Comitetului Executiv de a exclude clubul Universitatea Craiova a intrat imediat în vigoare, singura posibilitate ca aceasta hotarâre sa fie anulata fiind în cadrul votului Adunarii Generale din martie sau aprilie 2012.
Dupa dezafiliere, jucatorii Universitatii Craiova au devenit liberi de contract si au plecat gratis la alte echipe.
Universitatea Craiova a retrogradat în Liga a II-a la finalul sezonului trecut. Finantatorul Adrian Mititelu este în conflict cu presedintele LPF, Dumitru Dragomir, cu selectionerul Victor Piturca si cu alti oameni de fotbal. Mititelu a deschis mai multe actiuni în instanta, contestând unele decizii ale comisiilor FRF si LPF luate în defavoarea clubului sau. Totodata, Mititelu sustine ca a depus plângeri la Parchet si la DNA împotriva unor oameni de fotbal, pe care îi acuza de constituire în "grup infractional" în scopul controlarii fotbalului românesc.