Iuliu Muresan: "CFR a castigat un punct, iar Universitatea Craiova a pierdut doua"
Presedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Muresan, a declarat, sâmbata, ca formatia Universitatea Craiova a pierdut doua puncte în meciul încheiat la egalitate, scor 0-0, pe teren propriu, în compania echipei clujene, în prima etapa a Ligii I.
"Cred ca azi am câstigat un punct, iar Universitatea Craiova a pierdut doua. Astazi nu am avut niciun sut pe spatiul portii. Nu cred ca a fost penalti atunci când au cerut oltenii. Nu comentez arbitrajul. La noi si-a pus amprenta mult jocul de Supercupa, dar si caldura de la ora meciului. Important este ca de acum înainte sa câstigam partidele pe care le avem de disputat", a precizat Muresan:.
La rândul sau, antrenorul italian Andrea Mandorlini a declarat ca formatia CFR Cluj a întâlnit în primul meci al sezonului 2010/2011 o echipa a Universitatii Craiova mult mai buna decât în sezonul trecut. "Îmi pare rau ca nu am debutat cu dreptul, însa cred ca si caldura si-a pus amprenta pe jocul de astazi. Îi felicit pe baieti, veneam dupa 120 de minute grele, iar astazi am întâlnit o formatie mult mai buna decât sezonul trecut", a spus Mandorlini în conferinta de presa de dupa meci.
Campioana României, CFR Cluj, a debutat cu o remiza în sezonul 2010/2011 al Ligii I, terminând la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, sâmbata, în deplasare, cu Universitatea Craiova, în prima etapa a campionatului.