Barboianu: "Numai noi stim cat de mult ne dorim o victorie impotriva CFR-ului"
Fundasul echipei Universitatea Craiova, Stefan Barboianu, a declarat, joi, ca îsi doreste foarte mult o victorie împotriva formatiei CFR Cluj, adversarul din prima etapa a Ligii I, pentru a se razbuna pentru meciul din sezonul trecut, când campioana României a revenit de la 0-2 si s-a impus cu 3-2.
"Numai noi stim cât de mult vrem o victorie, având în vedere ce s-a întâmplat sezonul trecut, câte am ratat din cauza acelui meci... Poate ca eu îmi doresc cel mai mult sa învingem, fiindca stiu ce cosmar am trait când am aflat rezultatul final. Am iesit lovit de pe teren pe când conduceam si, când mi-am revenit dupa acea comotie, am fost uimit sa aud ca am pierdut de la 2-0. Avem de razbunat însa doua înfrângeri cu CFR-ul, nu trebuie uitata maniera în care ne-au eliminat din Cupa României. Trebuie sa îi luam tare din start, sa îi sufocam, sa nu le dam nicio ocazie sa-si desfasoare jocul lor obisnuit. Avem ca învatatura ultima întâlnire, stim ce am gresit si cât de mult conteaza sa-ti pastrezi concentrarea 90 de minute, nicio secunda mai putin. Nimeni nu le contesta valoarea sau trofeele din vitrina, dar nu sunt nici ei invincibili", a spus Barboianu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Stefan Barboianu spera ca arbitrul Alexandru Tudor sa nu repete greselile de la meciul din Cupa României din sezonul trecut, când CFR Cluj s-a impus cu scorul de 1-0, reusita fiind marcata din ofsaid. "Sper sa nu se mai nasca un scandal de proportii din cauza arbitrajului, ar trebui sa fim lasati sa jucam. Nu sunt un admirator al lui Tudor, fiindca are o tendinta de a fragmenta jocul. La meciul de atunci din sferturi, cum intram un pic mai dur la un adversar, imediat ma ameninta cu cartonas rosu. A fost foarte greu, fiindca postura de închizator implica o anumita agresivitate, iar noi am fost mereu avertizati cu eliminarea, desi intrarile erau regulamentare. Sper ca de data aceasta Tudor sa lase jocul mai liber", a completat Barboianu.
Partida Universitatea Craiova - CFR Cluj, contând pentru prima etapa a sezonului, se va disputa, sâmbata, cu începere de la ora 18.00, pe stadionul Municipal din Turnu Severin.