Mihai Costea: "Trebuie sa demonstram ca locul nostru nu este in subsolul clasamentului"
Atacantul echipei Universitatea Craiova, Mihai Costea, a declarat, miercuri, ca formatia sa trebuie sa demonstreze in partida cu Steaua Bucuresti, din etapa a XVI-a a Ligii I, ca locul gruparii craiovene nu este in subsolul clasamentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Trebuie sa castigam cu Steaua, avem nevoie de victorie. Nu trebuie
sa castigam doar din gura, ci sa aratam si pe teren. Am avut si nesansa
si jocuri mai putin reusite, dar trebuie sa demonstram ca avem un lot
valoros, iar locul nostru nu este aici in subsolul clasamentului. Cu
sase puncte am avea o iarna mai linistita", a spus Mihai Costea.
Mijlocasul Valentin Badoi considera ca doua victorii in ultimele
doua etape ale turului din Liga I ar face ca vacanta de iarna a
jucatorilor olteni sa fie mai linistita. "Urmeaza acum un meci cu
Steaua. Trebuie neaparat sa castigam trei puncte. Nu am ce revansa
sa-mi iau. Cu Steaua si cu Galatiul, daca obtinem sase puncte, avem
timp in iarna sa ne pregatim si sa revenim", a precizat Badoi.