Unirea Urziceni Actualizat: Miercuri, 3 Februarie 2010, 20:40:44
Inca o victorie pentru Urziceni in Antalya
Unirea Urziceni a inregistrat a treia victorie consecutiva cu acelasi scor, 2-0, in cantonamentul din Antalya, dupa ce a invins miercuri formatia ucraineana Dnepr, ambele goluri fiind marcate de Bilasco.
Meciul a fost mai mult la dispozitia ialomitenilor, care au dominat jocul in mare parte. Frunza a trecut de doua ori pe langa deschiderea scorului in primele minute ale intalnirii, pentru ca vantul sa-l duca pe Brandan aproape de gol, dupa ce o centrare a acestuia din minutul 28 de pe partea stanga sa fie respinsa cu mult noroc de portarul advers.
Minutul 31 putea sa aduca surpriza pe tabela, dupa ce arbitrul coreean a acordat foarte usor penalty pentru Dnepr la un contact intre Maftei si un adversar. Insa Arlauskis a fost pe faza si a parat executia de la punctul cu var, salvand onoarea echipei sale.
De un penalty au beneficiat si ialomitenii la nici doua minute mai tarziu, decizie la fel de usor luata de centralul intalnirii la un duel intre un dundas ucrainian si Bilasco. Tot Bilasco a fost cel care a executat lovitura de pedeapsa, insa el a reusit sa introduca mingea in plasa si sa duca Unirea in avantaj.
Marius Bilasco putea inscrie si in minutul 55, cand dupa mai multe cornere ale echipei sale, la o centrare de pe dreapta portarul advers a scapat mingea din maini in fata sa, insa atacantul Unirii, surprins de faza, n-a reusit sa impinga balonul in poarta din cativa metri. Pana la urma, Bilasco si-a reparat "greseala" in minutul 69, cand n-a mai gresit tinta si a reluat de la bara a doua la coltul scurt, tot dupa o centrare de la coltul terenului.
Finalul de meci a fost mai linistit in joc, lipsit de faze importante, desele schimbari efectuate de cele doua echipe ducand la un joc haotic, fara orizont. Ultimele minute au fost caracterizate de o cadere in joc a ialomitenilor, fapt ce a dat ocazia ucrainienilor sa se apropie mai periculos de poarta in care au stat pe rand Arlauskis si Tudor, insa cei doi portari ai Unirii nu s-au lasat invinsi.
Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Ronny Levy, a început meciul cu urmatoarea formula de joc: Arlauskis - Maftei, Galamaz, Fernandes, Brandan - Marinescu, Paduretu, Apostol, Frunza - Onofras, Bilasco.
Bwin
este No. 1 in pariuri online! Bwin
este numarul 1 in pariuri sportive online! Bwin
inseamna cea mai mare oferta de pariuri din intreaga lume, 24/7 h live.
Intra si pariaza la Bwin
si castigi bonusuri de inregistrare!