U Cluj Actualizat: Miercuri, 11 Ianuarie 2012, 21:42:18
neintelegeri intre patroni
Walter a plecat nervos de la palatul lui Becali
Florian Walter, patronul echipei Universitatea Cluj, a luat-o la fuga miercuri de la resedinta lui Gigi Becali dupa ce finantatorul ros-albastrilor i-a facut o surpriza neplacuta.
Florian Walter nu a participat la reunirea celor de la Universitatea Cluj, venind in Bucuresti la resedinta lui Becali pentru a trage sfori in vederea alegerilor pentru desemnarea oamenilor care sa reprezinte Liga 1 in Comitetul Executiv al FRF.
In momentul in care a sosit la resedinta lui Becali, finantatorul Stelei sustinea o conferinta de presa, astfel ca Walter a fost nevoit sa astepte intr-o incapere alaturata.
Becali a tinut sa-l prezinte tuturor pe Florian Walter si i-a trimis pe jurnalisti in incaperea in care acesta se afla, numai ca patronul Universitatii Cluj a avut reactie nervoasa.
"Ce dracu e asta, ba? Pa! Am plecat!", a spus Walter, in timp ce se ridica nervos de la masa. El si-a luat sacoul si a fugit din resedinta lui Becali.
Acesta din urma a incercat sa-l intoarca din drum, insa Walter s-a miscat extrem de rapid. "Stai, ba, unde te duci? Esti nebun? Stai, ca trebuie sa vorbim!", au fost ultimele cuvinte rostite de Becali, care a incheiat si conferinta de presa, pe motiv ca s-a indispus.
Apoi, Becali l-a sunat pe Walter si i-a cerut scuze, chemandu-l inapoi la palat. Walter a venit si cei doi au pus la punct transferurile lui Machado si Dorinel Popa.