U Cluj Actualizat: Joi, 1 Decembrie 2011, 20:35:00
Ion Craciunescu nu intelege protestul celor de la U Cluj
Presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Ion Craciunescu, a declarat, joi, ca, din punctul sau de vedere, protestul anuntat de cei din conducerea Universitatii Cluj în meciul cu Vointa Sibiu, de sâmbata, nu are o baza solida.
În opinia lui Craciunescu, Universitatea nu are de ce sa se plânga când vine vorba de arbitrajele din ultima perioada, spre deosebire de Vointa.
"Eu nu-i înteleg pe cei de la U Cluj. Nu au motive sa se supere pentru ultimele meciuri. Daca protestul lor e legat si de arbitrajele din vremea vechii conduceri, atunci îi aprob.
"Sibienii au motive sa se plânga, au fost dezavantajati clar. Eu nu am ce sa le fac, e o tara libera si e dreptul lor sa protesteze daca asa cred ei ca e mai bine", a declarat Ion Craciunescu pentru MEDIAFAX.
Oficialii Vointei Sibiu si ai Universitatii Cluj au anuntat ca vor începe meciul direct, de sâmbata, cu o întârziere de 10 minute în semn de protest fata de greselile de arbitraj din ultima perioada.