FCSB

Ramane Steaua fara conducere? Raducan ar putea pleca de la Steaua

La cateva saptamani de la plecarea lui MM Stoica, Steaua va ramane fara inca un om important in conducere. Narcis Raducan a intrat in dizgratia lui Gigi Becali si este fortat sa demisioneze.
Devenit "numarul 2" in club dupa plecarea lui MM Stoica, Narcis Raducan nu a reusit sa se impuna, iar Gigi Becali l-a luat rapid in colimator. Dupa mai multe episoade in care a dat gres, Becali asteapta o demisie din partea directorului sportiv.

"Eu nu-l dau afara ca nu fac asa ceva, dar ar trebui sa inteleaga ca nu mai poate sa stea la club degeaba", a spus Becali in fata apropiatilor sai.

Ce l-a nemultumit pe Becali? Primele nemultumiri ale finantatorului au aparut dupa infrangerea de la Haifa. Desi a mers in Israel sa ii spioneze inaintea meciului direct pe cei de la Maccabi, Steaua a adoptat o tactica ce le-a permis israelienilor sa se foloseasca de punctele forte. Becali a considerat ca Raducan nu a stiut sa ii explice lui Stan acest lucru.

Intr-o discutie telefonica, pregatirea slaba a meciului de la Haifa a fost clarificata, Raducan cerandu-si scuze. Nemultumirile lui Becali au aparut insa din nou dupa meciul cu Petrolul, de aceasta data fiind mult mai evidente.

La scurt timp dupa producerea incidentelor, Narcis Raducan a intervenit intr-o emisiune televizata si a anuntat ca Galamaz se simte bine. Fundasul era la spital, avea probleme cu auzul, iar Becali a rabufnit: "Asta e nebun la cap! Cum poate sa spuna asa ceva?"

Apogeul tensiunilor a fost atins marti, cand Becali a aflat ca mai multi suporteri de la Peluza Nord au mers la Mogosoaia pentru o sedinta cu jucatorii. Afland ca si Raducan a fost prezent la sedinta, Becali a luat foc.

"Eu sunt prostul prostilor ca am lasat clubul pe mana lui Narcis. Ce sa conduca asta?!", a tunat Becali in discutiile cu oamenii sai de incredere.
 
Becali le-a transmis celor din club ca ar trebui sa-i sugereze lui Narcis sa plece pana in iarna, deoarece atunci oricum n-ar mai face parte din planurie clubului, urmand ca Anghel Iordanescu sa fie numit manager general.

MM a contribuit si el


Personaj destul de discret in activitatea de la club, mult mai activ in cea din presa, Narcis Raducan a intrat in atentia lui Gigi Becali dupa ce a avut un conflict cu MM Stoica.

Fostul manager a discutat aproape zilnic cu Becai si a profitat de fiecare ocazie pentru a-l "lucra" pe Raducan.

"Bai Gigi, ce sa conduca, ma, Narcis? Pai, rad jucatorii de el! Vine la club si se plimba de colo-colo, la antrenamente in loc sa fie atent el alearga pe margine!", i-a zis MM lui Becali.

Patronul a mers pe mana lui MM si a hotarat sa se implice tot mai mult la echipa. Inaintea meciului cu Petrolul a mers la cantonament, iar apoi a urmarit meciul avand o geaca de manager pe el.

Onlinesport


Ramane Steaua fara conducere? Raducan ar putea pleca de la Steaua