FCSB

Becali, un car de nervi. Jucatorii, desfiintati, Stoichita pus la zid

Gigi Becali a parasit stadionul din Ploiesti flancat de mai multi suporteri locali, insa nu a avut dispozitia necesara pentru a face prea multe comentarii pe seama jocului.
"Jucatorii trebuie sa invete minte ca nu te joci cu fotbalul. Nu ma intrebati de suporteri, ca sunt suparat. Imi arde mie de ei?",  a spus Becali la plecarea de la stadion.

Apoi, Becali a intervenit la gsptv si si-a atacat frontal jucatorii, menajati in ultima perioada din cauza campaniei electorale.

"Sunt scarbit si dezamagit. Daca ai ocazia sa ajungi pe primul loc si joci cu o echipa din Divizia B, cu 1-0 la pauza, iar tu iei bataie, inseamna ca nu ai forta. In prima repriza am jucat extraordinar, dar nu am avut faze de poarta. Dupa pauza, jucatorii si-au zis ca sunt fotbalisti si ca pot merge pe teren. Daca s-au distrat, fotbalul si-a batut joc de ei. Ce au facut ei, nu fac niste fotbalisti profesionisti", a comentat Becali.

Patronul Stelei nu l-a crutat nici macar pe Mihai Stoichita, pe care l-a acuzat ca a gresit tactica dupa accidentarea lui Plesan.

"Am avut doi mijlocasi, Toja si Tanase, dar nici unul nu era unul defensiv. Din acest motiv ei au avut foarte multe ocazii. Acolo trebuia bagat Bicfalvi de la inceput sau, cand aveam 1-0, sa-l mute pe Tanase pe dreapta, iar Bicfalvi mijlocas central", a adaugat Becali.

Steaua a suferit prima infrangere din deplasare in acest sezon, scor 1-2, pe terenul echipei Astra Ploiesti. Kapetanos a deschis scorul pentru stelisti, iar cele doua goluri ale gazdelor au fost reusite de Georgian Paun.

Onlinesport


Becali, un car de nervi. Jucatorii, desfiintati, Stoichita pus la zid