Poli Timisoara

Sabau le raspunde suporterilor

Antrenorul Timisoarei, Ioan Ovidiu Sabau, le reproseaza suporterilor ca au uitat ca a eliminat Sahtior Donetk din Liga Campionilor si ii roaga sa mearga in continuare pe mana lui.

"Este o presiune enorma asupra mea, am fost contestat inclusiv când am fost pe primul loc, atunci se zicea ca nu se face spectacol... A fost o victorie care nu ma schimba, voi veni sa lucrez cu acelasi entuziasm, sa-i fac fericiti pe oamenii care tin la aceasta echipa. (...) Sunt momente dificile în viata oricarei echipe. Sa nu uitam ca Sahtior, echipa de 100 de milioane tocmai a fost eliminata din Europa League.

As avea nevoie sa fiu mai mult sustinut. Cel mai usor este sa-i dai în cap unui om! Sunt afectat de ce s-a scandat. Poate lumea a fost suparata ca nu am câstigat cu 3-0 sau 4-0 sau ca nu am batut la Bistrita", a spus Sabau, citat de site-ul clubului timisorean.

Tehnicianul banatenilor a mai afirmat ca jocul inconstant al Timisoarei se datoreaza mediei scazute de varsta, in special din zona defensiva.

"A fost o victorie grea, muncita, cu jucatori care dau cât pot, uneori se autodepasesc... Cunoasteti bine aceasta echipa si de aceea îmi doresc ca analiza sa fie una corecta. Am cea mai grea misiune pe care a avut-o un antrenor la aceasta formatie. Toata lumea doreste sa se câstige campionatul.

S-a cerut performanta în cupele europene... Sa ne uitam însa multi dintre jucatorii nostri unde au fost în urma cu un an, la ce echipe evoluau: Bourceanu, Mera, Scutaru, Ionescu, Curtean, Chitu... Dintre acestia multi sunt tineri si au fost adusi pentru a fi ajutati sa creasca, sa prinda curaj...", a mai spus Sabau.

Onlinesport
Foto: politimisoara.ro



Sabau le raspunde suporterilor