Poli Timisoara Actualizat: Miercuri, 28 Ianuarie 2009, 08:54:08
Iancu ii declara embargo lui Herea
Patronul lui FC Timisoara, Marian Iancu, a declarat, marti, dupa ce transferul lui Ovidiu Herea la formatia de pe Bega nu s-a materializat, ca mijlocasul nu va mai evolua niciodata la echipa sa, atat timp cat el va finanta clubul alb-violet, transmite corespondentul NewsIn.
"Transferul a picat din cauza anumitor persoane din Timisoara, a unor persoane din anturajul jucatorului, dar nu mai conteaza. E un grup intreg in jurul lui care nu ii face cinste. Conteaza ca atat timp cat voi fi eu la Timisoara, Herea nu va mai juca aici. Am inteles clar ca puteam sa fac o greseala. Eu am nevoie de barbati la echipa, nu de copii. Nu am ce sa ma linistesc si sa reiau negocierile, Ana Maria Prodan a spus asta pentru ca nu ma cunoaste", a declarat Marian Iancu.
Pe de alta parte, finantatorul banatenilor a mai afirmat ca il poate pierde in orice moment pe mijlocasul Artiom Karamian, insa clauza de reziliere si salariul foarte mare al jucatorului fac ca transferul acestuia la alta formatie sa fie aproape imposibil de realizat in acest moment: "In orice minut putem sa-l pierdem pe Artiom Karamian, dar avem un contract clar si in interesul Timisoarei, acea bariera care sta in calea oricarui club, clauza de reziliere, apoi interesul jucatorului, de fapt valoarea lui, zic eu ca este cel mai bun strain din campionatul romanesc. Toate acestea inseamna pentru un club un efort financiar de aproape 3 milioane de euro, ceea ce in ziua de azi e foarte greu".
Transferul mijlocasului Ovidiu Herea de la Rapid la FC Timisoara a esuat luni, dupa ce fotbalistul nu s-a inteles la contract cu formatia banateana. Jucatorul in varsta de 23 de ani a ajuns duminica seara la Timisoara pentru a-si negocia contractul, iar luni dimineata, alaturi de impresarii sai, s-a intalnit cu oficialii gruparii banatene. Negocierile dintre cele doua parti au durat peste cinci ore, insa in cele din urma conducatorii lui FC Timisoara au anuntat ca renunta la transferul sau din cauza unor neintelegeri asupra mai multor clauze din contract, dand vina pe impresari pentru tot ce s-a intamplat.