Otelul Galati

Abonamente intre 40 si 80 de lei la Otelul pentru turul sezonului viitor

Oficialii campioanei României Otelul Galati au stabilit preturile abonamentelor pentru turul sezonului viitor, acestea fiind cuprinse între 40 si 80 de lei.
Astfel, un abonament la Tribuna I va costa 80 de lei, la Tribuna a II-a 60 de lei, iar la Peluze 40 de lei. Au fost anuntate si preturile biletelor de intrare pentru turul sezonului 2011-2012: 20 de lei la Tribuna I, 15 lei la Tribuna a II-a si 10 lei la peluze. 

Directorul de marketing al clubului Otelul Galati, Dragos Ghiuta, a declarat, pentru MEDIAFAX, ca cei care îsi vor procura abonamente pentru turul de campionat, vor avea prioritate la achizitionarea biletelor de intrare la Supercupa României, dintre Otelul si Steaua, partida care se va desfasura la 17 iulie, la Piatra Neamt:

"Tinând cont ca ne vor fi repartizate doar 1.500 de bilete pentru Supercupa, am hotarât ca cei care îsi vor procura abonamente sa aiba prioritate la aceste bilete, în limita acestora".

Abonamentele pentru turul editiei de campionat 2011-2012 vor fi scoase la vânzare începând cu data de 1 iulie, urmând ca biletele pentru Supercupa sa fie puse în vânzare în jurul datei de 10 iulie.

Mediafax



Abonamente intre 40 si 80 de lei la Otelul pentru turul sezonului viitor