Gloria Bistrita Actualizat: Miercuri, 30 Decembrie 2009, 15:46:53
Valentin Nastase: "Gloria trebuie sa se autodepaseasca in retur, pentru a scapa de retrogradare"
Fundasul echipei Gloria Bistrita, Valentin Nastase, a declarat, miercuri, ca echipa sa trebuie sa se autodepaseasca in retur pentru a ramane in Liga I, lucru pe care il va reusi daca va acumula in jur de 40 de puncte, la finalul sezonului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Trebuie sa scoatem echipa la liman. Va fi un retur de foc. Trebuie
sa fim profesionisti din toate punctele de vedere, fiecare sa dea pe
teren tot ce are mai bun, sa se autodepaseasca. Daca am avea in jur de
40 de puncte la final, am sta linistiti. Nici in tur nu ne-am speriat
de echipele mari. Din punctul meu de vedere sunt meciuri mai usoare
decat cele cu formatii mai slab cotate. In astfel de partide jucatorii
se daruiesc, au ambitie si mai mare", a spus Nastase pe site-ul oficial
al clubului Gloria Bistrita.
Nastase a afirmat ca dupa un inceput sub asteptari, Gloria a scos
rezultate surprinzatoare dupa jumatatea turului. "Am gasit la Gloria un
nucleu de jucatori dornici de afirmare. Venirea domnului Halagian si-a
pus amprenta pe jocul si rezultatele echipei, a fost de bun augur. Nu
se astepta nimeni sa avem asemenea rezultate, dupa un inceput slab de
campionat, sa scoatem atatea puncte, mai ales ca am avut meciuri foarte
grele. Am avut alte jocuri in mana, puteam sa castigam cu Medias,
Pandurii sau Iasi, ca sa dau cateva exemple. Cu 5-6 puncte in plus era
altundeva acum. Bine, cu Steaua am facut egal, cu Dinamo la fel, am
scos-o pe Steaua din Cupa Romaniei, nu se astepta multa lume sa reusim
asa ceva. S-a cunoscut experienta domnului Halagian, iar noi, cei din
teren, jucatori tineri alaturi de jucatori experimentati ca mine sau
Coroian, am facut tot ce am putut", a comentat el.
Vali Nastase a precizat ca toti coechipierii sai trebuie sa
inteleaga ca odata ajunsi in Liga a II-a, le va fi foarte greu sa se
ridice. "Pentru mine este o realizare faptul ca am revenit in fotbalul
romanesc dupa cinci luni de inactivitate. In meciurile in care am jucat
mi-am adus cat am putut aportul la rezultatele Gloriei. Sunt multe
echipe care vor lupta pentru evitarea retrogradarii, dar depinde numai
de noi sa reusim. Cine va avea mai multa ambitie, cine va lupta, se va
darui, va muri pe teren cum se spune, va avea succes. Toti jucatorii
trebuie sa fie constienti ca una e Liga I si alta Liga a II-a. Din Liga
a II-a te ridici foarte greu, nu mai ai aceleasi oportunitati", a
subliniat fundasul gruparii bistritene. Mediafax