Tehnicianul Viorel Hizo a declarat ca FC Vaslui merita sa câstige meciul cu Gaz Metan Medias, scor 1-1, în etapa a 13-a a Ligii I, apreciind ca eliminarea lui Paul Papp a fost incorecta.
"A fost un meci pe care îl meritam sa îl castigam. Echipa gazda a jucat un fel de « dai si fugi dupa minge. Am dominat categoric meciul pâna la eliminarea lui Papp, eliminare incorecta în opinia mea.
"Si la 1-1 am avut 4 ocazii mari de a marca, însa din pacate nu am reusit sa le fructificam. Îmi felicit jucatorii, nu am ce le reprosa. Nu vreau sa comentez arbitrajul, dar o sa ajung la un punct când nu voi mai putea rabda. Daca anul trecut aveam arbitri straini câstigam campionatul. Dan Petrescu, la rândul lui, a spus, dupa ce a luat campionatul cu Unirea Urziceni, ca fara brigazi straine de arbitri nu reuseau sa câștige campionatul. E o diferenta foarte mare între manierele de arbitraj din Europa League fata de cele din campionat", a declarat Hizo.
Tehnicianul Gazului, Cristi Pustai, a declarat ca a întâlnit cea mai buna echipa a campionatului.
"Au cel putin trei jucatori de foarte mare valoare pe care orice antrenori si i-ar dori. Am început mai defensiv, cu un singur vârf si am încercat sa blocam mijlocul echipei vasluiene. În a doua repriza am fortat cu Bawab, Bud si Petre, iar acest lucru s-a vazut. Din pacate nu am reusit sa învingem, dar ne declaram multumiti si cu aceasta remiza, prima din acest campionat", a afirmat Pustai.
FC Vaslui si Gaz Metan Medias au încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, luni, în etapa a 13-a a Ligii I.