Dupa victoria de senzatie obtinuta etapa trecuta in Stefan cel Mare, Otelul Galati a intalnit pe teren propriu un adversar aparent mai slab, Gaz Metan Medias, dar cu multa ambitie si determinare.
Acesta a fost si motivul principal pentru care elevii lui Dorinel Munteanu nu au reusit prea multe in partida de la Galati, una cu un ritm bun, dar lipsita de faze spectaculoase.
Din prima repriza se pot retine doar trei actiuni. Prima apartine oaspetilor, la ocazia de gol a lui Bud, celelalte doua fiind in contul gazdelor, pentru care Iorga si apoi N`Kongue, cu o torpila de efect de la distanta, au bifat alte oportunitati de a deschide scorul.
Repriza secunda a fost putin mai alerta, cu un ritm de joc mai vioi, insa la fel de saraca in ocazii. Galatenii au avut un plus la capitolul incisivitate, reusind in consecinta si mai multe actiuni periculoase in jumatatea adversa.
In minutul 60, Rapa, cu un sut din alergare, a trecut pe langa deschiderea scorului, pentru ca mediesenii sa dea replica imediat prin Munteanu, al carui sut din marginea careului a trecut putin peste poarta. La cateva minute distanta Salagean nu a profitat de o centrare perfecta a lui Iorga si a sutat din mijlocul careului prea slab, fara emotii pentru Bukhta.
Au urmat alte doua ocazii ale lui Neagu si N`Kongue, in minutul 77 venind randul lui Jelev sa reia cu capul putin peste transversala pasa din faza fixa expediata de Salagean. Cand toata lumea credea ca meciul se indreapta spre o remiza alba, un contraatac al oaspetilor s-a finalizat fericit pentru Gaz Metan. Parvulescu a patruns pe stanga, a trimis in centru la Cristi Bud, care nu l-a iertat pe Kolev din marginea careului.
Deschiderea surprinzatoare de scor a gazarilor cu 7 minute inainte de final i-a socat pe galateni. Insa acestia, desi au asaltat cu disperare careul advers, n-au reusit sa inscrie golul egalizator, timpul prea scurt avut la dispozitie fiind insuficient pentru a scoate macar o remiza in fata propriilor suporteri. Acestia si-au taxat imediat favoritii, chiar dupa gol fanii Otelului cerand demisia lui Dorinel Munteanu.