FCM Targu Mures i-a reziliat contractul fundasului Flavius Moldovan
Clubul FCM Târgu Mures i-a reziliat contractul fundasului Flavius Moldovan, a declarat, marti, pentru MEDIAFAX, vicepresedintele Consiliului de Administratie al clubului, viceprimarul Claudiu Maior.
Potrivit acestuia, jucatorul Flavius Moldovan a devenit liber de contract, dupa ce i s-a reziliat contractul pe un an pe care îl mai avea cu FCM Târgu Mures, de comun acord, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Avea contract pe un an cu FCM. Ne-am despartit amiabil, i s-au platit sau i se vor plati toate drepturile si e liber de contract. Antrenorul (n.r. - Adrian Falub) a considerat ca e mai bine sa aduca doi fundasi decât sa stam cu sufletul la gura ca cedeaza unul. Eu am sperat ca va face treaba, mai ales ca a mai evoluat în Târgu Mures", a spus Maior.
Potrivit acestuia, decizia de reziliere a contractului a fost luata de Consiliul de Administratie al clubului, dupa meciul cu Dinamo, încheiat cu scorul de 2-6, la propunerea lui Falub.
Maior a adaugat ca gruparea poarta tratative pentru legitimarea la FCM Târgu Mures a unui fundas central român.
În vârsta de 34 de ani, Flavius Moldovan a mai evoluat, pe parcursul carierei, la ASA Târgu Mures, Universitatea Cluj, FC Brasov, FC National, Rapid Bucuresti, FC Sacele, Gloria Bistrita, fiind transferat de FCM Târgu Mures în vara anului 2008.