Dinamo

Andone a remarcat trei fotalisti de la Dinamo II in remiza cu Steaua II, scor 0-0

Antrenorul echipei Dinamo, Ioan Andone, a fost prezent, duminica, la partida din Liga a II-a, dintre Steaua II si Dinamo II, scor 0-0, el remarcând evolutiile jucatorilor Razvan Cazacu, Viorel Stefan si Raphael Stanescu.

"Cred ca trebuia sa câstige Dinamo. Prima repriza a fost a Stelei, dar repriza a doua a noastra, am avut si trei ocazii mari. Sunt niste copii buni, multi dintre ei vor ajunge si la echipele mari. De la noi mi-a placut de Cazacu, Stefan, de Raphael Stanescu, chiar daca a ratat câteva ocazii bune. Sper ca ei sa ajunga la echipa mare", a spus Andone.

La meciul din Liga a II-a au mai fost prezenti, pe lânga Andone, antrenorul secund al echipei Dinamo, Iulian Mihaescu si directorul sportiv Constantin Danilescu. Partida a fost urmarita si de antrenorul echipei Steaua, Sorin Cârtu, managerul general, Mihai Stoica, directorul sportiv, Narcis Raducan, vicepresedintele clubului, Teia Sponte, si presedintele CA, Valeriu Argaseala.

Ioan Andone a marturisit ca si-ar dori sa dispute finala Cupei României din acest sezon cu Steaua. "As vrea o finala cu Steaua în Cupa României. Cred ca ar fi frumos. Cred ca o sa vina lume si la meciul de campionat cu Steaua. Este un derbi, dar trebuie sa recunosc ca nu jucam un fotbal prea bun. Nu asta e Dinamo pe care îl vor suporterii", a mai spus el.

Tehnicianul dinamovist a comentat si meciul dintre FC Timisoara si Steaua, scor 0-0. "A fost un meci echilibrat, nu a fost si spectaculos, dar Steaua a fost mai buna si putea câstiga. Era greu sa fie spectacol la acest meci", a adaugat Andone.

Mediafax



Andone a remarcat trei fotalisti de la Dinamo II in remiza cu Steaua II, scor 0-0