Dinamo Actualizat: Miercuri, 7 Aprilie 2010, 10:53:18
Iancu vede un blat la Pandurii - Dinamo
Finantatorul echipei FC Timisoara, Marian Iancu, insinueaza ca toate cartile sunt facute pentru ca Dinamo sa obtina o victorie lejera la Targu Jiu, cu ajutorul unui plan bine stabilit intre arbitrii, observator si supervizor.
Partida de la Targu Jiu va fi arbitrata de Istvan Kovacs, omul promovat in arbitraj de Ionut Lupescu, cel pe care Cristi Borcea il certa in urma cu cateva zile ca nu face nimic pentru fosta lui echipa.
Observator va fi Nicolae Grigorescu, seful CCA din perioada promovarii lui Kovacs, iar supervizor Ioan Igna, cel banuit ca il lasa pe Borcea sa faca anumite delegari, conform spuselor lui Marian Iancu.
"Puteti juca 2 solist la Pandurii-Dinamo. Nu ati vazut ca toata schema arbitraj-observatori e facuta pe filiera Lupescu-Borcea?", a spus Marian Iancu la Digi Sport.
Partida dintre Pandurii Targu Jiu si Dinamo, din etapa a XXVI-a a Ligii I, se va disputa joi, de la ora 20:30, in direct pe Onlinesport.ro.
Onlinesport