Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, este in continuare nemultumit de jocul echipei, chiar si dupa victoria obtinuta in fata celor de la Gaz Metan Medias, scor 1-0.
"Am intalnit o echipa care a jucat, care a pasat. Au fost periculosi. Noi puteam sa avem inca din prima repriza 2-0. Am avut posibilitatea sa inscriem si al doilea gol. Ei parca au jucat mai bine in 10 oameni. Penalty-ul lui Danciulescu s-a ratat, se intampla, nu e o suparare. Am avut emotii pana la sfarsit. E un inceput mai greu, suporterii trebuie sa aiba rabdare si sa inteleaga. Nu sunt multumit de jocul lui Dinamo. Am avut probleme, am avut si la Targu-Jiu. Nu am de ce sa fiu multumit. Important e ca am castigat trei puncte", a afirmat Mircea Rednic la Telesport.
Antrenorul 'cainilor rosii' a mai afirmat ca Dinamo se confrunta cu mari probleme de lot in acest moment, unele medicale, iar altele din lipsa de forta.
"Izvoranu sta cel putin 3 saptamani, Bratu are o entorsa. Blay nu s-a antrenat toata saptamana, decat vineri si sambata. Am avut probleme de efectiv. Marius Niculae nu este pus la punct cu pregatirea fizica. Osvaldo Miranda s-a antrenat la echipa a doua, la fel ca si Pekaric. Nici vorba sa renunt la ei, dar am deja trei atacanti", a adaugat Rednic.