Dinamo

Gvozdenovic are ganduri mari la Dinamo

Noua achizitie a lui Dinamo, Ivan Gvozdenovic, a declarat luni ca este bucuros ca a ajuns jucatorul campioanei Romaniei si ca isi doreste sa castige titlul si sa ajunga in grupele Ligii Campionilor.
"Sunt foarte bucuros pentru ca am venit la un club mare, am semnat pentru doi ani si opt luni, dar am si niste clauze in decembrie. Trebuie sa ajung cu Dinamo pe locul intai si sa jucam la anul in Liga Campionilor, pentru ca acest lucru este foarte important pentru club, pentru suporteri si pentru jucatori. Antrenamentul a fost ok, iar oamenii de aici s-au purtat foarte frumos cu mine. Ii stiu pe multi dintre jucatorii lui Dinamo, pentru ca anul trecut am jucat impotriva lor in Cupa UEFA", a declarat Gvozdenovic.

Referitor la noua sa echipa, fostul jucator al lui FC Bruges a afirmat ca nu cunoaste prea multe, dar s-a aratat incantat de faptul ca a ajuns la una din cele mai titrate grupari din campionatul romanesc. "Despre Dinamo stiu ca este campioana Romaniei, ca joaca bine si ca are jucatori foarte buni, din pacate nu-l stiu pe Walter Zenga, pentru ca eu nu l-am prins la Steaua Rosie", a afirmat Gvozdenovic.

Ivan Gvozdenovic a dezvaluit ca stia de intentia fostului tehnician al lui Dinamo, Mircea Rednic, de a-l transfera in aceasta vara, in Stefan cel Mare: "Stiu ca a vrut sa ma aduca la Dinamo si fostul antrenor Mircea Rednic, caruia i-a placut foarte mult de mine. Acum am aflat ca este la Rapid, dar eu sunt la Dinamo. Am auzit ca este un antrenor foarte bun si ii doresc numai bine".

Sarbul Ivan Gvozdenovic (29 de ani), a semnat cu Dinamo pana in 2010 si a efectuat luni dupa-amiaza primul sau antrenament sub comanda lui Walter Zenga. Gvozdenovic a mai jucat la FK Radnicki Pirot (1991-1992), Napredak Krusevak (1992-1993), Steaua Rosie Belgrad (1993-1998, 1999-2003), Milicionar (1998-1999) si FC Bruges (2003-2007).

NewsIn


Gvozdenovic are ganduri mari la Dinamo