CFR CLuj Actualizat: Vineri, 12 Februarie 2010, 16:22:28
Muresan: "Negociem cu Piccolo de o luna si jumatate si ma bucur ca l-am luat"
Presedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Muresan, a declarat vineri, agentiei MEDIAFAX, ca fundasul Felice Piccolo a fost imprumutat pentru o perioada de sase luni de la clubul italian, Chievo Verona.
Oficialul liderului din Liga I a dezvaluit ca negocierile pentru aducerea fotbalistului au fost demarate înca de acum o luna si jumatate, însa doar joi seara au fost definitivate. "E un jucator pe care antrenorii nostri îl cunosc foarte bine si e meritul lor ca l-am adus la CFR Cluj. Piccolo e un fundas central cu experienta, de picior drept, si va fi un jucator important al echipei în lupta pentru titlu. Este scolit la Juvetus Torino, pentru care a jucat sapte sau opt meciuri, iar asta spune multe. În aceasta iarna am adus doi jucatori din Serie A, pe el si pe de Zerbi, ceea ce e o premiera pentru fotbalul românesc. Vom fi mult mai puternici în retur", a declarat Muresan pentru MEDIAFAX.
Presedintele CFR Cluj a mai spus ca Piccolo va ajunge marti la Cluj, atunci când va fi prezentat oficial, în timp ce mijlocasul Roberto de Zerbi este asteptat "în perioada urmatoare".