Fotbalistul celor de la CFR Cluj, Eugen Trica, a lansat un nou atac la adresa suporterilor Stelei si ii sfatuieste pe toti fotbalisti injurati sa riposteze prin aceeasi metoda.
"Cine sunt suporterii Stelei? Ma injura, trebuie injurati! Ce se asteapta, ca noi jucatorii sa nu ii injuram. Suntem fraieri? Neaga a vrut doi ani de zile sa se lase de fotbal din cauza lor. Acum, sanchi, cica il iubesc", a declarat Eugen Trica la emisiunea Fanatik Show de la Telesport.
Mijlocasul campioanei le atrage atentia jucatorilor sositi in aceasta vara in Gruia. Trica le cere acestora sa se acomodeze mai repede, pentru ca altfel vor avea soarta lui Dorsin.
"La Cluj nu te asteapta nimeni. Ai venit, n-ai confirmat, esti in avion.
Trebuie sa confirmi repede la Cluj. Sefii clubului au tot dreptul sa
taie in carne vie, au investit o gramada de bani. Domnul Paszkany poate
sa aduca imediat 3-4 jucatori ca sa inlocuiasca. Ati vazut ce a patit Dorsin, venit din Liga Campionilor. N-a confirmat, la revedere!", a afirmat fotbalistul campioanei.
Fotbalistul in varsta de 32 de ani a anuntat ca se va retrage daca va continua sa joace slab. "Dupa meciul cu Universitatea Cluj mi-am pus o gheata-n cui. Daca mai
fac un meci-doua prost, pun si a doua gheata in cui si ma las de
fotbal. Aici se cere performanta, nu ma asteapta nimeni", a adaugat Trica.
Cel poreclit Jose a pus lipsa de eficienta a CFR-ului din acest sezon pe automultumirea jucatorilor. Trica a lasat de inteles ca pregatirea fizica facuta in aceasta vara a fost gresita.
"Nu este nicio criza la CFR. Echipa a jucat foarte bine la Rapid si in 10 oameni, iar duminica s-a intamplat nenorocirea sa intalnim o echipa determinata, Universitatea
Craiova, care ne-a dat o lectie. Merita toate felicitarile mele. Ne-a lipsit agresivitatea cu care am luptat anul trecut impotriva butoanelor si fluturaselor. Ne-am automultumit si ne-am vazut cu sacii in caruta. Riscam sa iesim din lupta pentru titlu daca nu ne revenim. Anul trecut parca eram disperati sa castigam, acum intram razand pe teren. Nea' Ando a spus dupa 4-0 cu Otopeni ca nu e multumit. Atunci ne-am
uitat ciudat si am zis ca am luat-o razna, dar iata ca nea' Ando a avut
dreptate si trebuie sa il ascultam. Am vorbit cu colegii dupa meciul cu
CFR Cluj si mi-au spus ca nu au prospetime. Nu suntem in vana", a comentat mijlocasul..
In plus, Eugen Trica a tinut sa laude fosta sa echipa Universitatea Craiova, careia ii prevede un viitor frumos.
"Craiova se va bate la titlu intr-un an-doi de zile, daca raman aceeasi jucatori. M-a alergat aseara Dananae de am dormit neintors si m-am trezit la ora 10 dimineata, eu care de obicei ma trezesc la 7 dimineata. Am scapat ieftin, puteam sa pierdem toate punctele", a opinat Trica.
Onlinesport