Golgheterul Stelei, Pantelis Kapetanos, se asteapta la un meci extrem de dificil impotriva celor de la Ceahlaul Piatra Neamt, dar spera ca ros-albastrii vor obtine cele trei puncte.
"Fiind primul meci, este foarte greu si trebuie neaparat sa castigam. Trebuie sa dam totul ca sa invingem pentru ca e foarte important pentru increderea noastra", a spus Pantelis Kapetanos pentru gsptv.
Dupa ce a dat 9 goluri in 15 meciuri in prima parte a sezonului, Pantelis Kapetanos a afirmat ca titlul de golgheter nu reprezinta o prioritate pentru el.
"Nu ma intereseaza cate goluri dau eu, important e sa castige echipa. Am destui colegi in stare sa marcheze oricand. Eu mi-am facut treaba, echipa a mers foarte bine, iar acum trebuie sa continuam si in retur", a explicat Kapetanos.