Liga 1

CFR a smuls un punct in fata Stelei, dar a parasit decimata terenul

Steaua a terminat la egalitate, scor 1-1, partida de pe teren propriu cu CFR Cluj, reusind sa egaleze dupa pauza. Kapetanos a deschis scorul pentru CFR in prima repriza, Mihai Costea a egalat in repriza secunda, meciul terminandu-se intr-un scandal monstru cu trei jucatori ai CFR-ului eliminati. In urma acestei remize, CFR urca provizoriu pe primul loc al clasamentului.

Cu peste 30.000 de fani in tribune Steaua s-a simtit excelent pe Arena Nationala. A inceput meciul in forta, a facut presing in permanenta si-a creat ocazii si a dominat cu o posesie zdrobitoare, insa golul nu s-a lipit de elevii lui Ilie Stan pana la pauza.

N-au trecut nici 10 minute din meci si Prepelita a luat in colimator transversala portii lui Beto, cu un sut puternic din marginea careului la care portarul CFR-ului a fost spectator. Dupa alte doua semi-ocazii ale ros-albastrilor, CFR a iesit pentru prima data mai consistent din propria jumatate, insa a facut-o cu urmari pe tabela.

Pantelis Kapetanos si-a invins fosta echipa in minutul 16, dupa ce a fost servit excelent de pe dreapta de Sougou si a reluat cu capul de langa Iliev in poarta lui Tatarusanu. Cu doar trei jucatori in ofensiva, CFR-ul a facut sah mat apararea numeroasa a stelistilor, ceea ce a produs un soc in randul ros-albastrilor.

Trupa lui Ilie Stan a avut nevoie de cateva momente pentru a-si reveni si a reluat ofensiva agresiva. Rusescu s-a aflat de doua ori in minutele urmatoare in fata golului, in minutul 34 luand si el la tinta bara cu o lovitura de cap din careu dupa o pasa foarte buna de la Brandan.

De cealalta parte, in afara de faza golului, clujenii au mai ajuns o singura data la poarta adversa, in minutul 36, cand Renan Garcia a sutat mult peste tinta. Steaua in schimb a continuat sa atace in valuri, dar ghinionul i-a urmarit pe tot terenul pe stelisti. Ultimul minut al primei reprize a adus a treia bara a ros-albastrilor si a doua a lui Prepelita, dupa ce sutul violent al mijlocasului de la 16 metri a zguduit bara din dreapta.

Si dupa pauza Steaua s-a instalat la carma meciului, dar parca fara atat de multa convingere. Constructia prelungita cu mingea plimbata de pe stanga prin centru in dreapta si inapoi, n-a facut decat sa intarzie atacurile stelistilor si sa-i ajute pe ardeleni sa se aseze in defensiva. Cu greu au reusit elevii lui "Iliesta" sa penetreze apararea inchegata a clujenilor, iar si cand au facut-o, Rusescu n-a reusit sa-l invinga pe Beto.

Ilie Stan i-a aruncat in lupta si pe fratii Costea, Mihai fiind intampinat cu destula ostilitate de suporterii stelisti. Insa cu un sfert de ora de final Mihai Costea a restabilit egalitatea cu o foarfeca laterala spectaculoasa de la 16 metri si a ridicat tribunele in picioare, fanii Stelei iertandu-i toate greselile. Cateva minute mai tarziu si Florin Costea a incercat sa arunce tribunele in aer cu o foarfeca de senzatie, insa de aceasta data portarul Beto a fost la post.

Meciul a scapat de sub control in ultimele minute. Gabi Muresan a vazut al doilea cartonas galben pentru o lovire la Bicfalvi, dupa ce a fost odata iertat de al doilea avertisment, si a primit si rosu. Clujenii si-au iesit din minti si au sarit la bataie la arbitru, Weldon fiind si el eliminat pentru injurii si imbrancirea lui Balaj. Steaua a fortat golul victoriei in ultimele minute, Iliev fiind cel mai aproape de a marca in minutul 89, insa Beto a scos miraculos lovitura lui de cap. In prelungiri, CFR a mai pierdut inca un jucator, capitanul Cadu primind si el al doilea galben.

Onlinesport: Irina Maxim



CFR a smuls un punct in fata Stelei, dar a parasit decimata terenul