Liga 1

Calcule: LPF vrea totul sau nimic din drepturile TV

In cazul in care toate cele noua pachete scoase la licitatia pentru drepturile de televizare ale Ligii 1 vor fi vandute, Dumitru Dragomir va stabili un nou record financiar. LPF poate incasa insa si doar cateva milioane de euro pe sezon, daca va vinde doar un singur pachet pe an. Totul depinde de modul in care televiziunile vor intelege sa cumpere, sunt doua scenarii: (1) se vor intelege ce pachete sa cumpere si le vor imparti de comun acord inainte de licitatie sau (2) vor licita ca nebunele pentru turca lui Mitica si il vor umple pe acesta de bani pana la moarte. Reamintim, lupta este pentru televizarea Ligii 1 sezoanele 2011/2012, 2012/2013 si 2013/2014. Iata mai jos cateva scenarii financiare posibile, bazate pe preturile reale ale pachetelor, anuntate marti seara de Dumitru Dragomir.
In urma cu trei ani LPF a vandut drepturile de televizare pentru 28 de milioane de euro, pe sezon (plus TVA). Acum Dragomir a anuntat ca pretul de pornire din acest an va fi de 36,5 milioane de euro pe sezon. Mai jos se vad calculele. El are si nu are dreptate, pentru ca totul este la mana celor care vor cumpara. Pot fi 36 de milioane pe sezon sau pot fi la fel de bine 3 sau 6 pe sezon. Iata de ce.

Drepturile de televizare se impart in noua pachete, fiecare pachet insemnand cate un meci pe etapa. Cine a depasit acest capitol, poate trece la calcule, pe care fiecare le poate face ca si noi, fiind simplu.

Primele 7 pachete pornesc de la un cost minim al licitatiei de 4,2 milioane de euro pe sezon (total 29,4 milioane euro), pachetul cu numarul 8 costa 3,6 milioane euro, iar ultimul, acontat deja de TVR, costa 3,5 milioane euro.

In cazul in care un pachet nu va fi vandut, meciul aferent nu va fi transmis. Practic, exista si posibilitatea ca Dragomir sa ramana doar cu 3,5 milioane de euro pe an, banii de la TVR, in cazul in care televiziunile nu vor plati nici macar pretul de pornire. Dragomir a anuntat ca nu va accepta nici un cent sub sumele ce vor fi stabilite de Comitetul Executiv.

In acelasi timp, scenariul plauzibil, este ca pachetele sa fie vandute, daca nu toate, macar 4-5, pornind de la sumele de mai sus. Daca LPF va vinde 5 pachete la pretul de pornire (presupunand ca nu se va licita), atunci va incasa 5 pachete x 4,2 milioane de euro = peste 20 de milioane de euro pe sezon. Plus TVR. Se ajunge la un pret bunicel, aproape de cel anterior.

Daca se va licita, mai ales pentru primele doua sau trei pachete, limita este cerul. Se va putea ajunge si la 10 milioane pentru pachetul 1, dar ar fi aberant pentru ca si pachetul 2 va putea difuza un derbi, nu in prima saptamana, ci din a doua.

Depinde foarte mult ce vor face televiziunile: vor licita de nebune pentru drepturi sau se vor intelege cum sa le ia ca sa iasa ieftin in fata lui Dragomir. O intelegere intre marile trusturi ar putea imparti de exemplu pachetele 1 si 3 cu 2 si 4, iar o lipsa a licitatiei va face ca pretul de vanzare sa fie mai mic, iar LPF sa incaseze pretul minim per pachet, ba chiar sa ramana cu pachete nevandute. In cazul unei imparteli 1/3 cu 2/4 intre doua televiziuni, ambele vor difuza derbiuri si meciuri importante, alternativ cate o saptamana, oar meciurile neinteresante nu vor fi la tv.

Insa, probabil, miza va fi ca si pana acum, ca o o singura televiziune sa ia tot, toate pachetele sau macar 4 care sa le asigure o continuitate a derbiurilor si meciurilor importante. Atunci LPF si-ar umfla din nou conturile, pentru ca doua televiziuni se vor lupta pentru primele pachetele.

Cat vor castiga cluburile

In cazul in care planul lui Dragomir va avea succes, echipele din Liga 1 vor resimti radical acest lucru. Campioana Romaniei ar urma sa incaseze 4,7 milioane de euro pe sezon, fata de 3,2 milioane, suma din actualul contract.

O crestere si mai spectaculoasa va fi in cazul echipelor nou-promovate. Suma anuntata de Dragomir este de 1,9 milioane de euro pe sezon, aproape dublu fata de sumele oferite acum, cifrate in jurul unui milion de euro.

Onlinesport


Calcule: LPF vrea totul sau nimic din drepturile TV